În noaptea dintre ani, în judeţul Mureş, este considerată un timp favorabil magiei în care pot fi prevestite evenimente majore din viaţa omului

În unele sate din judeţul Mureş, noaptea dintre ani, numită Vergel, este considerată un timp favorabil magiei în care pot fi prevestite evenimente majore din viaţa omului prin ritualuri specifice, aşa cum este şi Vergelatul, un ritual de aflare a ursiţilor.

Potrivit unor însemnări dintr-o culegere de folclor aflată în lucru, aparţinând profesorilor Cornel Banu şi Mihai Teodor Naşca din comuna Sânpetru de Câmpie, în noaptea dintre ani există o serie de ritualuri şi obiceiuri specifice zonei, prin care nu doar că se află ursiţii în cazul celor necăsătoriţi, ci şi cum va fi vremea pe parcursul anului care urmează, conform Agerpres.

"Noaptea dintre ani are o însemnătate deosebită nu numai că reprezintă un prag, dar aceasta era considerată un timp magic pentru a putea prevesti timpul sau evenimente importante din viaţa omului. Acum era momentul oportun pentru a privi cerul şi a vedea ce semne oferă muritorilor, aflaţi în faţa unei mari necunoscute. Din timpul în care Revelionul nu era atât de important ca identitate temporară, noaptea dintre ani era numită Vergel, iar obiceiurile de aflarea ursiţilor era numit vergelat. Acest obicei este legat de sărbătorile de iarnă şi se referă la aflarea sorocului pentru tineri. Băieţii şi fetele se adunau, în seara de Revelion, la o casă din sat mai încăpătoare unde se 'vergelau'. Înainte de a trece în noul an, un băiat mai dezgheţat la minte şi vorbăreţ, îşi procură din timp următoarele lucruri: o bucată de pâine, un inel de aur, cărbune, pieptene, ceapă şi sare. Tinerii care participau la acest joc, părăseau încăperea, timp în care cel mai sus amintit, aşeza aceste lucruri pe masă, acoperindu-le cu câte o farfurie. Tinerii erau apoi invitaţi în cameră şi fiecare îşi alegea o anumită farfurie din cele care ascundeau câte un obiect. În funcţie de obiectul găsit aşa era şi ursitul", se arată în culegerea profesorilor Cornel Banu şi Mihai Teodor Naşca.

Potrivit celor doi, pâinea era asociată cu bunătatea viitorului soţ sau soţie, inelul de aur reprezenta bogăţia imensă a viitorului ales sau aleasă, dar şi şansă mare de căsătorie. De asemenea, cărbunele însemna că ursitul avea tenul închis, pieptenele însemna un bărbat galant, ceapa un om colţos, un om rău sau iute la mânie, iar sarea, un om cu stare materială bună, un om cu înţelepciune.

"Se mai nimerea ca din cele ursite, în seara de Revelion să fie şi adevărate, însă se cunoaşte faptul că viaţa este şi aşa cum ţi-o faci, iar viitorul ţine şi de şansa pe care o ai. Obiceiul era încheiat prin servirea de mâncare şi băutură, de regulă vin, despre care se spune că de sărbătorile Crăciunului nu trebuie să lipsească de pe mese. Trebuia să fie veselie, iar veselia era întreţinută, pentru că noul an trebuia să te găsească în voie bună, deoarece cum era prima zi a anului, aşa era tot anul", a spus Mihai Teodor Naşca.

Cercetările au scos în evidenţă că în localitatea Sânpetru de Câmpie existau mai multe tipuri de vergelat.

"Fetele se adunau în seara de Revelion şi spre miezul nopţii ieşeau la un gard făcut din pari şi nuiele de salcie, de regulă. Numărau nouă şi la al nouălea legau o fundă, ştiută doar de ele. Dimineaţa verificau starea parului unde îşi regăseau funda, iar în funcţie de cum arăta acesta, aşa va arăta şi viitorul soţ. Un par drept reprezenta un tânăr falnic, parul sucit sau putregăios însemna un mire vârstnic sau cu deficienţe fizice vizibile. Un par rupt era semn rău, că prietenia celor doi e pe terminate. Un alt obicei practicat de domnişoarele dornice de a îşi găsi ursitul era acela de a merge noaptea aceasta la coteţul porcilor, care dormeau. Se apropiau de acesta şi îl loveau, spunând: 'Ho, anu ăsta, ho, au ălalalt, ho, peste tri ai!'. Porcii, simţind mişcarea, scoteau anumite grohăieli, iar cele care auzeau doar un grohăit, puteau să se aştepte anul viitor la căsătorie", mai spun culegătorii de folclor.

Un alt obicei mai puţin întâlnit legat de ursire şi ursit era practicat de fetele care îşi doreau să se căsătorească.

"Pe masa din bucătărie aşezau un număr de jumări de carne, în funcţie de numărul pretendenţilor la mâna sa. Se dădea nume fiecărei bucăţi de carne şi apoi era chemată pisica în casă, care era tentată de ceea ce era aşezat pe masă. La ce bucată de carne se oprea, acela era alesul", a mai precizat Naşca.

Din culegerea de folclor mai aflăm că, în ajunul Anului Nou, care în secolul trecut era numit Vergel în Sânpetru de Câmpie, "găzdoaia" casei lua o ceapă mare şi o tăia în jumătate, iar aceasta, în urma unui ritual, stabilea starea vremii pentru anul care urmează.

"După ce lua ceapa şi o tăia în jumătate, din exterior spre interior, în mod alternativ de pe cele două jumătăţi de ceapă lua foii şi îi aşeza pe o sită răsturnată cu fundul în sus. Pornea de la primul foi, pe care îl cresta şi îi spunea Ianuarie, apoi se adăugau până la Decembrie câte un foi pentru fiecare lună. Peste cele 12 foi de ceapă se presăra sare şi se aşezau apoi la un loc întunecat. În prima zi din an, se verifica câtă apă s-a format în fiecare foi şi asta era prognoza precipitaţiilor pentru anul ce vine. De multe ori se adeverea această prognoză, iar calendarul de ceapă făcea parte din agrometeorologia populară", susţin cei doi profesori.

Cât despre obiceiurile Pluguşorului şi a Sorcovei, profesorii Banu şi Naşca susţin că acestea doar "par a fi desprinse din timpuri mai noi şi mai moderne", însă despre plug şi pluguşor informaţiile se pierd în istorie.

"Binecuvântarea celui ce ară pământul, oraţiile făcute pentru noi începuturi ne fac să ne gândim la alte obiceiuri ce vin din perioada dacilor, care sărbătoreau începutul anului agrar la 1 martie. Astăzi, în unele locuri se mai poartă obiceiuri dedicate plugarului, chiar dacă ele se desfăşoară la început de primăvară, aşa cum este obiceiul tânjalei din satele maramureşene. În Ajunul Anului Nou, copiii şi tinerii mergeau cu pluguşorul, urând gazdei sănătate şi bunăstare în anul viitor. Aceştia aveau asupra lor bice cu care pocneau, una sau două 'bucine', confecţionate din corn de vacă în care suflau, făcând mult zgomot, la care se adăuga şi o tobă. Scopul era firesc, producerea de zgomote cât mai puternice pentru a alunga spiritele rele care păreau a fi înmulţite în preajma solstiţiului de iarnă, când lumina soarelui era din ce în ce mai puţină", mai precizează autorii.

De regulă, cu Pluguşorul mergeau băieţii, adolescenţii, iar la Sorcovă participau mai mult fetele.

"Se mai poate adăuga faptul că nu era de bun augur ca în prima zi de Crăciun şi de Anul nou să intre pe poartă sau uşă, pentru prima dată o fată sau femeie. Se credea că acestea aduc ghinion gazdei pentru anul ce vine. Primul trebuia să fie un băiat sau un bărbat. Urătorii erau de obicei răsplătiţi cu bani, iar celor mai mari li se oferea şi băutură", a precizat Mihai Teodor Naşca.

Sorcova şi sorcovitul au apărut în Sânpetru de Câmpie după 1960, practicându-se şi acum, în dimineaţa zilei de An Nou.

"Aceste două obiceiuri, care au fost întotdeauna răsplătite doar cu bani se mai păstrează şi azi, numărul cetelor de urători fiind mai mici, probabil şi din cauza îmbătrânirii satelor. De Anul nou se spune că e bine să îţi fie găleata cu apă plină în casă, că o vorbă locală spune că noul an trebuie aşteptat cu plin: buzunar plin, găleata de apă plină, farfuriile pline, stomacul plin. În satul Bârlibaş se obişnuia ca femeile la miezul nopţii să coacă gogoşi sau pancove care să crape de coapte ce sunt, anunţând noul an care vine. Chiar dacă există obiceiul ca de Anul Nou să se mănânce peşte sau cocoş pentru a fi uşor şi să te poţi strecura prin viaţă mai bine, în comuna Sânpetru de Câmpie se crede că acum trebuie să faci răcituri, fierbând capul şi copitele porcului, iar apoi din carnea rămasă să faci un caş de porc, acest animal fiind preferat şi datorită faptului că se spune că el scurmă mereu înainte şi nu râcăie şi împrăştie ca celelalte păsări de curte, deci porcul aduce progres", a precizat Naşca.

Printre superstiţiile din zonă o reamintim pe cea privitoare la fasole, dar şi la spălatul rufelor.

"De la Crăciun până după Bobotează nu se fierbea fasole şi nu se mânca, deoarece se credea că îţi ies pe corp bube. Tot în această perioadă nu se spălau hainele pe motiv că cel ce le îmbracă să nu se spurce şi să rămână sănătos", ne spune Mihai Teodor Naşca.

Tot ca o parte amuzantă a sărbătorilor de iarnă, la Sânpetru de Câmpie, o parte din tinerii satului obişnuiau ca în noaptea dintre ani să dea drumul animalelor din grajdurile vecinilor sau ori să mute porţile unora, să le monteze la alte gospodării.

"Erau momente vesele şi nimeni nu se supăra pentru aceste glume", a precizat Mihai Teodor Naşca.