Circa 140.000 de refugiaţi şi migranţi au ajuns în Europa pe mare în noiembrie, o scădere considerabilă faţă de luna octombrie, deşi numărul celor care ajung pe Bătrânul Continent rămâne foarte ridicat, a anunţat marţi înaltul comisariat al ONU pentru refugiaţi (UNHCR), transmite Reuters.
"Pentru prima oară în acest an, cifra pentru luna noiembrie este în scădere comparativ cu luna precedentă", a declarat William Spindler, de la UNHCR, într-un briefing de presă.
"Motivul pentru reducerea numărului de sosiri are de-a face cu înrăutăţirea vremii în Marea Egee, dar şi cu combaterea traficului de persoane de către autorităţile turce", a adăugat Sprindler, care a precizat că peste 880.000 de oameni în căutare de refugiu au ajuns pe ţărmurile Europei în acest an, de patru ori mai mult decât cifra totală înregistrată în 2014.
Pe de altă parte, cotidianul online turc T24, citat de EFE, a relatat că autorităţile turce au arestat 1.300 de refugiaţi într-o zonă de coastă de unde pleacă în mod obişnuit ambarcaţiuni având ca destinaţie insula greacă Lesbos, una dintre căile cele mai folosite de intrare în Uniunea Europeană. Operaţiunea a început luni simultan în opt puncte de pe litoralul municipiului Ayvacik, situat la 10 kilometri de Lesbos.
Circa 250 de agenţi ai jandarmeriei au participat la operaţiune în timpul căreia au fost reţinuţi trei presupuşi traficanţi de persoane şi au fost confiscate patru ambarcaţiuni, şase şalupe şi un pistol. Cei 1.300 de refugiaţi reţinuţi, în marea lor majoritate cetăţeni sirieni, irakieni, iranieni şi afgani, au fost transportaţi cu autobuzele la un centru de returnare a imigranţilor ilegali din Ayvacik. AGERPRES
În noiembrie, din cauza vremii şi a combaterii traficului de persoane, au ajuns mai puţini refugiaţi
București
9°C
Articole Similare

78
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
78

5.017
„Europa de Vest va fi prima victimă a şantajului nuclear al lui Zelenski”, avertizează Moscova
5.017

87
Războiul din Iran lovește economia Europei: Inflația accelerează; risc de stagflație
87

4.853
STENOGRAMĂ Din internele corupției poliției de frontieră bihorene: „Am la mine la mașină...să-ți dau ceva....mergem și îți dau” - Polițist propus la arestare
4.853

2.191
Europa așteaptă ca Viktor Orban să plece: UE speră că alegerile din Ungaria vor pune capăt blocajelor
2.191

1.289
Sfârșitul comenzilor ieftine? Shein și Temu, lovite de o nouă taxă UE. Ce valoarea ar putea avea
1.289

1.422
Omul lui Putin spune că Europa şi Marea Britanie vor „implora” Rusia să le dea resurse energetice
1.422

9.244
VIDEO Trump face un anunț care dă fiori României: „Suntem acolo pentru a apăra Europa de Rusia. E ridicol”
9.244

236
România și alte state UE, notificate de CE că nu au transpus unele directive în legislația națională
236

54
Miniștrii de Finanțe din UE caută o strategie comună la scumpirea energiei
54

3.847
Planul care ar putea schimba piața energiei în Europa: O țară europeană vrea să ofere electricitate gratuită în zilele cu vânt puternic
3.847

42
Uniunea Europeană introduce o taxă de procesare pentru coletele mici din afara spațiului comunitar
42

139
Europa reduce obiectivele climatice pentru a atenua șocul energetic de război al Iranului
139
















Comentează