Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

În plin scandal diplomatic cu România, Ungaria se implică în Oltenia

ungaria-romania



Potrivit sursei citate, Consulatul onorific al Ungariei a luat fiinţă la Drobeta Turnu Severin din luna ianuarie 2014, când au fost semnate la Budapesta convenţiile obligatorii necesare oficializării acestei entităţi diplomatice.

'Până acum nu am desfăşurat decât activităţi de amenajare a spaţiului şi de logistică', a precizat Molnar.

În context, Endre Molnar, care va îndeplini şi funcţia de consul onorific, a arătat că de consulat vor beneficia etnicii unguri din zona Olteniei, al cărui număr se ridică la peste 1.500 persoane.

sursa: agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.