Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

În plină criză, Emil Boc a semnat contractul: Metroul din Cluj-Napoca, tot mai aproape de realitate

emil boc

Primarul Emil Boc a semnat, joi, la Primărie, contractul pentru realizarea studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate pentru metroul şi trenul metropolitan de la Cluj-Napoca, în valoare de 35,9 milioane de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Emil Boc a declarat că proiectul metroului şi trenului metropolitan este cel mai important proiect de mobilitate din istoria Clujului.

„Am semnat contractul pentru realizarea studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate pentru metrou şi trenul metropolitan, valoarea acestuia fiind de 35,9 de milioane de lei (7,4 milioane de euro). După parcurgerea aetpai va urma etapa finală, şi anume licitaţia pentru proiectarea şi executarea metroului şi trenului metropolitan. Este cel mai important proiect de mobilitate din istoria Clujului, care urmăreşte dezvoltarea zonei metropolitane Cluj. Este un proiect despre viitorul Clujului. La starea de congestie a Clujului, metroul este soluţia”, a spus Boc.

Edilul Clujului a explicat că metroul are două etape de implementare, va porni din comuna Floreşti, va trece pe lângă viitorul Spital Regional de Urgenţă şi va străbate municipiul Cluj-Napoca.

În comuna Floreşti, probabil, va fi un metrou de suprafaţă, iar în etapa a II-a a proiectului de metrou va lega comuna Gilău de Floreşti.

Coronavirusul BUBUIE și la Metrorex: o angajată a fost diagnosticată cu COVID-19

Documentaţiile aferente trenului metropolitan trebuie predate în 14 luni, iar pentru metrou în 26 de luni, şi vor fi realizate de Asocierea SWS Engineering SPA (Italia) – Systra (Franţa) – Metrans Engineering SRL (România), câştigătoare a licitaţiei organizată de Primăria Cluj-Napoca.

„Finanţarea proiectului va fi asigurată din fonduri europene, locale, naţionale sau prin parteneriat public-privat. Transportul nepoluant, verde, este o parte componentă a priorităţilor UE. Proiectul va fi, în total, de peste un miliard de euro”, a precizat Emil Boc.

În 4 martie, Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia formulată de o firmă participantă la licitaţia privind realizarea studiilor la proiectul de metrou şi tren metropolitan de la Cluj-Napoca

Primarul Emil Boc declara, atunci, corespondentului MEDIAFAX că decizia Curţii de Apel Cluj confirmă legalitatea procedurii de achiziţie realizată de către Primăria Cluj-Napoca.

„Curtea de Apel Cluj a dat câştig Primăriei Cluj-Napoca în licitaţia pentru metrou şi tren metropoltan şi a respins contestaţia unei firme care a participat la licitaţie. Sentinţa este definitivă şi menţine soluţia dată de Primăria clujeană la licitaţie. Decizia Curţii de Apel confirmă legalitatea procedurii de achiziţie realizată de către Primăria Cluj-Napoca. Vom semna contractul în perioada următoare iar în 14 luni va fi realizată documentaţia pentru trenul metropolitan şi în 26 de luni pentru metrou. Viitorul Clujului îl pregătim acum”, a spus Boc.

Ludovic Orban explică ce se va întâmpla după 15 mai: anumite sectoare economice vor rămâne închise

Licitaţia organizată de Primăria Cluj-Napoca pentru realizarea studiilor de pre-fezabilitate şi fezabilitate la metrou şi tren a fost contestată în ianuarie 2020.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, a declarat în 8 ianuarie, corespondentului MEDIAFAX că s-a contestat la CNSC faptul că municipalitatea a atribuit contractul unei asocieri de firme dintre care una s-ar fi aflat în conflict de interese.

”O firmă care s-a prezentat la licitaţia pentru realizarea studiilor de pre-fezabilitate şi fezabilitate la metroul şi trenul metropolitan din Cluj-Napoca, şi s-a clasat pe locul 2, a contestat la CNSC oferta câştigătoare. S-a contestat faptul că Primăria Cluj-Napoca a atribuit contractul unei asocieri de firme dintre care una s-ar fi aflat în conflict de interese fiind implicată anterior şi în elaborarea caietului de sarcini pentru licitaţia privind studiile. Primăria Cluj-Napoca a depus plângere în instanţă împotriva deciziei CNSC, care a dispus reevaluarea ofertelor, iar acum aşteptăm un termen din partea Curţii de Apel Cluj”, a spus Buzatu.

Primarul Emil Boc declara atunci la rândul său că în acest caz se va întâmpla ce va spune instanţa.

”Cine va decide Curtea de Apel Cluj că trebuie să primească acest contract îl va primi iar apoi nu vor mai exista alte modalităţi de contestare. Aşteptăm 45 de zile maxim, cât prevede legea pentru decizia Curţii de Apel, după care vom încheia contractul cu câştigătorul. Sunt proceduri legale, prevăzute în lege care puteau să nu se exercite. Şi contestarea la CNSC şi atacarea în instanţă sunt prevăzute de lege şi suntem obligaţi să aşteptăm rezultatul intanţei. Având în vederea valoarea contractului, de peste 30 de milioane de lei, este firesc să existe o competiţie iar fiecare participant să îşi utilizeze toate căile legale pentru a-şi adjudeca acest contract”, a subliniat Boc.

Primăria Cluj-Napoca a anunţat în 29 octombrie 2019 câştigătorul licitaţiei care va efectua studiile pentru realizarea metroului şi trenului metropolitan, acesta fiind o asociere de firme din, valoarea contractului depăşind 30 de milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Cluj-Napoca transmis atunci la licitaţie au fost depus un număr de 5 oferte din partea unor firme şi asocieri de firme.

”Asocierea SWS Engineering SPA (Italia) – Systra (Franţa) – Metrans Engineering SRL (România) este câştigătoarea licitaţiei deschise organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Servicii de elaborare studii de pre-fezabilitate, fezabilitate, impact asupra mediului şi evaluarea strategică adecvată pentru obiectivul de investiţii tren metropolitan Gilău – Floreşti – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonţida - etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj şi Magistrala I de metrou şi tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea şi studiile conexe viitoarelor obiective de investiţii. Valoarea contractului este de peste 30 de milioane de lei. La licitaţie au fost depuse 5 oferte din partea unor firme şi asocieri de firme”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au subliniat că experienţa similară a fost demonstrată de către ofertantul câştigător prin proiectarea preliminară - studii tehnice de fezabilitate - pentru obiectivul ”Toulouse Aerospace Express” - Linia de metrou 3 din Toulouse cu lungimea de 28 km şi realizarea studiului de fezabilitate pentru ”Sistemul reţelei de metrou din zona metropolitană Tel-Aviv” care presupune 3 linii automate de metrou care totalizează 140 km.

Primăria Cluj-Napoca urmăreşte mplementarea unui sistem de transport rapid - tren metropolitan care va acoperi întregul coridor feroviar cuprins între halta Nădăşel şi staţia Bonţida, pe o lungime de aprximativ 43 km dar şi un nou coridor magistral de transport rapid (metrou) pe axa vest-centru-est a municipiului.

”Pe noua linie de metrou sunt propuse 15 staţii pe o lungime de aproximativ 16 km, deci o interstaţie medie de 1035 m”, se mai arăta în comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.