În România a început vaccinarea anti-COVID cu doza a patra - Bilanțul prezentat de autorități

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 09-05-2022

Actualizat: 09-05-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Autorităţile anunţă, luni, că peste 6.870 persoane au fost vaccinate în săptămâna 2-8 mai, 929 cu prima doză. De asemenea, 31 de persoane sever imunocompromise au primit doza a patra, autorităţile pregătind o decizie generală în acest sens.

Potrivit specialiştilor INSP, în săptămâna 2-8 mai au fost vaccinate 6.875 persoane, dintre care 929 cu prima doză sau cu serul Johnson&Johnson.

Până acum, de la debutul campaniei de vaccinare au fost complet imunizate 8.106.873 persoane, iar alte 8.126.799 persoane au primit prima doză de vaccin.

2.597.710 persoane au fost vaccinate cu doza booster, iar 31 de persoane sever imunocompromise, eligibile pentru o schemă de vaccinare primară cu 3 doze, au primit doza a patra de vaccin.

”Vom reveni cu detalii privind administrarea dozei a IV-a la populaţia generală după ce vom avea o decizie în acest sens”, au transmis reprezentanţii INSP.

Totalul dozelor administrate din 27 decembrie 2020 a ajuns la 16.818.451.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri