În România este joacă de copii: în Argentina rata inflației ajunge la 95%

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 12-09-2022

Actualizat: 12-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto: InfoTag

Economiștii și-au majorat estimarea privind inflația anuală în Argentina în acest an la 95%, potrivit unui sondaj lunar publicat de banca centrală, în condițiile în care țara se luptă să depășească o criză economică prelungită marcată de creșterea prețurilor, scrie Reuters.

Cea mai recentă prognoză pentru creșterea prețurilor de consum este cu 4,8 puncte procentuale mai mare decât estimarea din luna precedentă, informează Mediafax.

Analiștii au estimat că inflația argentiniană a crescut cu 6,5% în august.

Până anul viitor, rata anuală a inflației din națiunea sud-americană ar urma să ajungă la 84%, iar în 2024 să scadă la 63%, potrivit sondajului.

Analiștii consultați de banca centrală și-au majorat moderat proiecția privind creșterea economică a Argentinei în acest an la 3,6%, în creștere cu doar 0,2 puncte procentuale față de luna trecută.

Cea de-a treia economie din America Latină suferă de mult timp de o inflație ridicată, care a fost agravată de efectele războiului dintre Ucraina și Rusia.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri