Slovacia îşi intensifică măsurile de combatere a pandemiei noului coronavirus impunând obligativitatea purtării măştilor de protecţie în locurile publice începând de joi, transmite dpa preluat de agerpres.
Premierul Igor Matovic a anunţat duminică o serie de măsuri de "frânare de urgenţă", potrivit agenţiei de ştiri TASR, în condiţiile în care Slovacia înregistrează prima creştere majoră a numărului de cazuri de contaminare.
Începând de joi, restaurantele vor avea voie doar să livreze mâncare, iar sălile de sport, piscinele şi saunele vor fi închise.
Magazinele alimentare şi farmaciile vor fi obligate să aloce o parte din program persoanelor în vârstă.
Evenimentele majore vor fi, de asemenea, interzise, iar cele sportive profesionale vor avea loc fără spectatori.
Oficialii slovaci încă discută despre posibilitatea interzicerii adunărilor publice de peste şase persoane.
Slovacia, o ţară cu o populaţie de aproape 5.5 milioane de locuitori, care a trecut în vară printr-o formă relativ uşoară a pandemiei, se confruntă în prezent cu o creştere a ratei de contaminare a populaţiei cu noul coronavirus.
De la declanşarea epidemiei, Slovacia a raportat aproximativ 19.850 de infectări şi 61 de decese provocate de COVID-19, conform AFP.
În Slovacia, purtarea măştilor de protecţie devine obligatorie în public
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

15
Friedrich Merz și Volodimir Zelenski, plan comun privind întoarcerea ucrainenilor din Germania
15

473
Ministrul de Externe al României a sunat în Pakistan pentru a afla care este stadiul negocierilor dintre SUA și Iran: Acordul este unul fragil
473

2.309
Donald Trump anunță o moment crucial al războiului din Iran: S-ar putea ceva în următoarele 2 zile
2.309

1.233
Marco Rubio vorbește despre o 'oportunitate istorică' pentru pace: Primele discuții directe Israel–Liban
1.233

59
Zelenski, anunț major la Berlin: Ucraina își poate dubla producția de armament cu ajutorul aliaților
59

3.591
Donald Trump, prima reacție după înfrângerea suferită de Viktor Orban: "Era prietenul meu, dar nu au fost alegerile mele"
3.591

68
Tragedia din Crans-Montana: Proprietarii barului, acuzați de omor involuntar și neglijență gravă
68

1.195
Moscova urmărește atent schimbarea de la Budapesta. Kremlinul reacționează cu privire la lider al Ungariei: semnale de deschidere, dar cu prudență
1.195

119
Scandal de proporții: Soția premierului Spaniei, acuzată oficial de corupție
119

1.241
Papa Leon, mesaj subtil după criticile lui Donald Trump: "Democraţia riscă să devină o tiranie majoritară"
1.241

2.692
Iranul tună și fulgeră după blocada maritimă impusă de SUA: 'Reprezintă o ameninţare gravă la adresa păcii şi securităţii internaţionale'
2.692

64
"Un salt uriaș pentru omenire": NASA vrea bază permanentă pe Lună după succesul Artemis 2
64

4.438
Decizie de ultim moment la Washington: SUA intervin și salvează Bulgaria de la colaps cu o gură de aer pentru petrol rusesc
4.438
















Comentează