Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

În Statele Unite, 20% dintre femeile însărcinate se confruntă cu abuzuri medicale, conform unui studiu recent

spital

O americancă din cinci suferă abuzuri medicale în timpul sarcinii sau al naşterii, potrivit unui studiu recent al autorităţilor sanitare publicat marţi, care evidenţiază din nou situaţia de criză ce vizează monitorizarea femeilor însărcinate din Statele Unite, informează AFP.

Cele mai frecvente abuzuri care au fost raportate sunt următoarele: primirea unui refuz sau faptul de a fi ignorată după o solicitare de ajutor, agresiuni verbale sau mustrări, violarea intimităţii fizice, ameninţări privind neprimirea unui tratament sau primirea forţată a un tratament nedorit, conform agerpres.

Acest studiu publicat de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), principala agenţie sanitară din Statele Unite, a chestionat aproximativ 2.400 de femei cu vârste de peste 18 ani în legătură cu perioadele în care erau însărcinate cu primul lor copil.

Studiul arată că femeile de culoare sunt cele mai susceptibile să sufere abuzuri medicale (30% dintre ele), urmate de femeile hispanice (29%) - comparativ cu procentul de 18% înregistrat în rândul femeilor albe.

"Ca medic, mamă şi femeie de culoare, este demoralizant să aflu cât de comune sunt aceste abuzuri", a declarat într-un comunicat Wanda Barfield, o directoare din cadrul CDC. "Ştim că rasismul şi discriminările pot duce la întârzieri ale tratamentelor şi, uneori, la decese tragice pe care am fi putut să le evităm", a adăugat ea.

Rata mortalităţii materne este în creştere în Statele Unite de mai mulţi ani şi se află în prezent la unul dintre cele mai ridicate niveluri din rândul ţărilor industrializate. Mortalitatea maternă desemnează decesul femeilor survenit în timpul sarcinii, al naşterii sau la scurt timp după naştere.

Între 2018 şi 2021, această rată a crescut în Statele Unite de la 17,4 decese la 100.000 de naşteri până la 32,9 decese la 100.000 de naşteri.

Marea majoritate a acestor decese sunt evitabile, au subliniat autorităţile sanitare americane.

Potrivit studiului publicat marţi, aproximativ 40% dintre femeile de culoare au declarat că au suferit discriminări în timpul sarcinii sau al naşterii, în principal din cauza culorii pielii lor, precum şi din cauza vârstei sau a greutăţii corporale.

În plus, femeile care nu deţin o asigurare medicală sau o asigurare publică au raportat mai multe abuzuri decât femeile care deţin o asigurare medicală privată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.