Premium
De la începutul anului, aproape 750 de palestinieni au fost strămutați forțat din cauza distrugerii ordonate de statul evreu în Cisiordania și Ierusalim
Pe 21 septembrie, armata israeliană a invadat cătunul beduin Ein Samiya, pe dealurile stâncoase de lângă Ramallah, în Cisiordania ocupată, pentru a demola două case acolo. Școala, construită cu ajutor european și inaugurată în ianuarie, este și ea amenințată: pe 10 august, o instanță israeliană a ordonat distrugerea ei, argumentând că a fost construită fără autorizație – Israelul aproape niciodată nu emite autorizații pentru palestinienii din Zona C, cele 60 de procente din Cisiordania pe care le controlează în totalitate., relatează Le Monde preluat de Rador
Imediat după, diplomații europeni s-au grăbit la fața locului pentru a protesta. „Practica continuă de demolări și evacuări în Zona C și Ierusalimul de Est ocupat încalcă dreptul internațional umanitar și trebuie să înceteze”, a declarat reprezentantul Uniunii Europene (UE), Sven Kuhn von Burgsdorff, într-o declarație însoțită de o frumoasă fotografie de grup sub un soare arzător.
Israelul distruge în mod regulat structuri finanțate din banii contribuabililor europeni, fără a fi vreodată sancționat. Între noiembrie 2020 și iulie 2021, Khirbet Humsa, un cătun beduin din nordul Văii Iordanului, a fost demolat parțial sau complet de șapte ori de armata israeliană. De fiecare dată, europenii au reconstruit, apoi armata a venit să pună totul la pământ, sub pretextul că cătunul este situat pe o zonă de tragere. „Aproximativ 200 de structuri au fost distruse în opt luni”, își amintește Christopher Holt, directorul Consorțiului de protecție din Cisiordania, o alianță a cinci ONG-uri internaționale, susținută printre altele de UE. Palestinienii au plecat în cele din urmă, stabilindu-se chiar lângă locația inițială a satului Khirbet Humsa.
„Între 2017 și 2021, în fiecare an am observat o creștere a distrugerii proprietății”, raportează Christopher Holt. Din ianuarie, peste 650 de structuri în care locuiau aproximativ 750 de palestinieni au fost demolate de Israel în Cisiordania și Ierusalim; puțin peste 13% din acestea au fost finanțate de donatori, în mare parte țări europene. Costul demolărilor pe care palestinienii trebuie să le plătească ei înșiși și consecințele asupra accesului la educație sau la sănătate, ca și efectul economic general al distrugerii sunt greu de evaluat.
Cerere de compensare
Din 2000, UE a acordat mai mult de 852 de milioane de euro în ajutor umanitar palestinienilor, finanțând parțial nevoile civililor, așa cum sunt garantate de dreptul internațional, dar pe care ocupația israeliană refuză să le îndeplinească. În 2014, țările europene reunite în Consiliul UE promit să „protesteze sistematic împotriva fiecărui caz de demolare/confiscare care afectează proiecte finanțate de UE sau de un stat membru” și să se angajeze într-un dialog cu israelienii pe această temă. Dacă nu se găsesc rezultate, UE va cere Israelului „întoarcerea sau compensarea proprietăților demolate și/sau confiscate”.
La sfârșitul anului 2017, la instigarea Belgiei, opt state membre, printre care și Franța, au solicitat, printr-o scrisoare, rambursarea a peste 30.000 de euro după distrugerea și confiscarea echipamentelor de producere a energiei solare. De atunci, țările europene au cerut în mod regulat despăgubiri, în zadar.
Discursul european este însă complicat de contradicții. La mijlocul lunii iulie, UE a anunțat că va relua reuniunile anuale ale Consiliului de Asociere cu Israelul pe 3 octombrie, pentru prima dată în zece ani. Guvernul israelian, pe cale să plece după căderea coaliției în iunie, a înregistrat totuși un record negativ în ceea ce privește distrugerea și transferurile forțate de populație. „UE însăși a recunoscut că ceea ce a făcut până acum a fost inutil și totuși susține că declarațiile și vizitele diplomatice pe teren pot fi suficiente”, critică Alexandra Gerasimcikova, consilier politic pentru Orientul Mijlociu în cadrul ACT Alliance EU, care reunește biserici și organizații creștine.
Intruziuni violente ale coloniștilor
Israelul își justifică practicile prin abaterea de la înțelegerea comună a dreptului internațional umanitar. „Considerăm că teritoriul palestinian este un teritoriu ocupat și, prin urmare, supus dreptului internațional. Israelienii consideră că este un teritoriu disputat, după cum a amintit recent prim-ministrul, și folosesc propriile legi care nu respectă dreptul internațional”, explică Andrea De Domenico, director adjunct al Biroului pentru Coordonarea Organizațiilor Umanitare ale Națiunilor Unite (OCHA) pentru Teritoriile Palestiniene Ocupate.
Într-un răspuns pentru Le Monde, Cogat, organismul militar israelian responsabil cu gestionarea afacerilor civile din Cisiordania și Gaza, justifică demolările ca fiind o simplă aplicare a legii „împotriva structurilor construite ilegal și fără autorizațiile necesare”.
Cu toate acestea, israelienii folosesc un sistem de planificare inechitabil: conform ONG-ului Peace Now, în 2021 palestinienilor le-au fost acordate zece autorizații de construire, față de 2.526 în coloniile israeliene vecine. Potrivit ONU, peste 80% din demolări sunt comandate pe o rază de 2 kilometri în jurul coloniilor israeliene.
Aceste distrugeri, hărțuirea populațiilor de către coloniști și forțele israeliene, folosirea excesivă a forței – peste o sută de palestinieni au fost uciși în Cisiordania de la începutul anului – sunt practici care pot duce, potrivit lui Andrea De Domenico, la „un transfer forțat [de populații civile] care constituie o crimă de război”. În acest sens, ajutorul european rămâne vital: „Așa îi ajută UE pe palestinieni să rămână pe pământul lor”, insistă Alexandra Gerasimcikova.
La începutul lunii iulie, aproximativ 100 de persoane au fugit din Ras Al Tin, în afara Ramallah, deoarece intruziunile violente ale coloniștilor și confiscările ordonate de armata israeliană deveniseră insuportabile. Nereușind să tragă Israelul la răspundere, Europa lasă populațiile civile palestiniene expuse la mai multe traume. „Structurile pot fi dărâmate, o dată, de multe ori, dar sănătatea psihologică a comunității nu poate fi refăcută. Care este impactul uman?” se întreabă Alexandra Gerasimcikova.
