În timp ce rușii atacă dezlănțuit la Odesa, ucrainenii cer oamenilor să nu mai filmeze atacurile/ Video

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 19-07-2023

Actualizat: 19-07-2023

Rusia a lansat un atac aerian la Odesa, în noaptea de marţi spre miercuri, aceasta fiind a doua noapte la rând în care este vizat oraşul port din sudul Ucrainei, scrie CNN, informează News.ro.

Apărarea anti-aeriană a Ucrainei respingea un atac rusesc, a afirmat un purtător de cuvânt al administraţiei militare din Odesa.

”A fost înregistrată lansarea mai multor (rachete de croazieră) Kalibr din Marea Neagră”, a declarat purtătorul de cuvânt Serghei Bratciuk, pe Telegram.

O echipă a CNN aflată la Odesa a observat un foc de baraj al apărării anti-aeriene în apropiere de direcţia portului. Echipa a auzit şi cel puţin trei bubuituri puternice.

Nu vă apropiați de ferestre

Oleg Kiper, şeful administraţiei militare regionale din Odesa, a făcut apel la oameni să nu se apropie de ferestre.

"Nu vă apropiaţi de ferestre, nu filmaţi şi nu arătaţi eforturile forţelor de apărare anti-aeriană”, a afirmat,miercuri, pe Telegram, Kiper, adăugând: ”Toţi locuitorii din zona Odesa să se adăpostească!”.

Forţele ruse au lansat atacuri aeriene la Odesa, marţi, în replică la atacul de luni al Kievului asupra podului strategic şi simbolic al Crimeei, care leagă peninsula anexată de teritoriul Rusiei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri