În Transnistria au început deconectări în evantai: Dacă nu va fi decuplat un număr suficient de consumatori, există riscul să cadă întregul sistem

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 05-01-2025 16:29

Actualizat: 05-01-2025 18:29

Article thumbnail

Sursă foto: Millenius / Alamy / Alamy / Profimedia

Într-un mesaj publicat pe rețele de socializare, Constantin Borosan, secretar de stat la Chișinău, a scris că după ce Gazprom a refuzat să-şi onoreze contractul de livrare a gazelor naturale spre regiunea transnistreană, „situaţia energetică în regiune s-a deteriorat rapid şi este una îngrijorătoare”, transmite Știri.md.

Cu toate acestea, oficialul menționează că evoluția problemei este monitorizată pe ambele maluri ale râului, iar autoritățile încearcă să ia măsuri eficiente.

Pentru că rețelele celor două maluri sunt interconectate, monitorizăm atent evoluția. Dirijarea centralizată a sistemului electroenergetic moldovenesc se realizează de către operatorul de sistem Moldelectrica prin comunicare permanentă la nivel de dispecerat cu toate întreprinderile, inclusiv cu cele de pe malul stâng al Nistrului.

După oprirea livrărilor de gaz către localităţile rurale şi către întreprinderi, cu excepţia celor alimentare, a agentului termic şi apei calde către locuitorii din oraşe, consumatorii casnici din stânga Nistrului au început să se încălzească cu echipamente electrice. Acest fapt a dus la suprasolicitarea rețelelor şi a creat un deficit de circa 65 MW de energie electrică în regiune.

Drept urmare, chiar din a treia zi după oprirea livrării gazelor de către Federaţia Rusă, de vineri, 3 ianuarie 2025, în regiunea transnistreană au început deconectări în evantai a consumatorilor de energie electrică. Deconectările continuă și în zilele de 4 și 5 ianuarie 2025”, scrie Borosan în mesajul său.

De menționat că durata deconectărilor variază de la o oră în prima zi, până la trei ore în a doua zi și patru ore începând cu astăzi, 5 ianuarie. Asta în condițiile când livrarea agentului termic este, la fel, oprită, iar noaptea s-au înregistrat temperaturi de până la minus opt grade Celsius.

Deconectările au loc preponderent în orele de vârf - dimineața și seara. Deficitul de putere înregistrat pe malul stâng al Nistrului este de circa 30% din necesarul de consum sau 65 MW, enorm pentru sistemul energetic. Sarcina electrică atinge valoarea de 219 MW, în timp de capacitatea maximă de producere la MGRES și CHE Dubăsari însumează acum doar 154 MW”, precizează secretarul de stat.

Potrivit lui, gestionarea acestui deficit de energie electrică pe malul stâng al Nistrului are loc prin deconectarea consumatorilor cu sarcina echivalentă deficitului de circa 65 MW din sectorul rezidențial atât din zona rurală cât și din zona urbană, sisteme de iluminat public stradal, sisteme de alimentare cu apă, zone industriale, activități de procesare agricolă, etc.

Dacă nu va fi deconectat un număr suficient de consumatori, există riscul să cadă întregul sistem, căci rețelele electrice de distribuție de pe malul stâng sunt suprasolicitate”, explică Borosan.

Pe parcursul mesajului său, oficialul a accentuat că consumul în sectorul rezidențial a crescut de circa două ori şi a anulat practic efectul reducerii acestuia de la sistarea activității întreprinderilor.

Ca să nu riscăm să avem parte de o experienţă similară și pe malul drept, rugăm în continuare toți consumatorii să folosească rațional energia, mai ales în orele de vârf, când aceasta este importată la preț mai mare.

În continuare este importantă reducerea consumului de energie electrică în orele de vârf dimineața 7-11 și seara 18-23. În mod special seara! O parte din activități poate fi mutată în orele de noapte, acolo unde este posibil. Agenții economici care își pot organiza activitatea în orele de gol și au instalate contoare inteligente compatibile, beneficiază și de tarif diferențiat, mai mic, în orele de noapte.

Nu în ultimul rând, dorim să amintim ce am făcut noi, la Ministerul Energiei, Guvernul în general, pentru a gestiona situaţia pe malul drept”, scrie secretarul de stat.

Cum acoperă țara consumul de energie electrică?

Consumul de energie electrică este acoperit în baza producerii la centralele electrice cu termoficare din Chișinău și Bălți, centrala hidroelectrică de la Costești, sursele regenerabile de energie instalate în toată țara și importul de energie electrică din România, atât în baza contractelor bilaterale cât și de pe bursă.

În regim non-stop, energeticienii asigură funcționarea fiabilă a infrastructurii energetice - alimentarea centralelor electrice cu combustibili, producerea energiei la centrale electrice, transportul prin linii de tensiune înaltă, distribuția până la priza consumatorului prin rețelele electrice de distribuție de tensiune medie și joasă, rezervarea capacității transfrontaliere, achiziția zilnică de pe bursă, și furnizarea energiei către consumatori. Sunt activități invizibile pentru majoritatea din noi, dar datorită lor avem lumină și căldură în casele noastre. În plus, am reuşit să asigurăm stocuri de gaze naturale pentru toată perioada rece, astfel încât să putem trece cu bine această iarnă”, explică Constantin Borosan.

Spre finalul mesajului său, secretarul de stat a menționat că pentru a evita situația actuală de pe malul stâng al Nistrului, autoritățile au venit cu soluții concrete.

Încă la ședința din 11 decembrie 2024 pe platforma Ministerului Energiei cu întreprinderile energetice, inclusiv întreprinderile de pe malul stâng al Nistrului, a fost propus ca Tiraspoltransgaz să considere achiziționarea gazelor naturale de pe bursa BRM, ca alternativă în caz de oprire livrărilor de la Gazprom. Suplimentar, la ședința pe platforma Ministerului Energiei din 20 decembrie 2024 cu întreprinderile energetice, inclusiv MGRES și Tiraspoltransgaz, a fost propusă modalitatea de cooperare prin achiziția de gaze naturale de către Energocom și prelucrarea lor în energie electrică la MGRES. Până astăzi nu avem niciun răspuns la această formă de cooperare. Pe data de 2 ianuarie 2025 Moldovagaz și Energocom au propus Tiraspoltransgaz un mecanism funcțional de achiziție a gazelor naturale de pe piețele regionale. Pe 31 decembrie 2024 au fost testată cu succes ruta Trans-Balcanică și achiziția de pe bursa de gaze din Bulgaria. În aceeași zi pe 2 ianuarie 2025 Tiraspoltransgaz a refuzat această formă de cooperare”, conchide secretarul de stat.

Amintim că pe 28 decembrie 2024, Gazprom a oprit livrările în Republica Moldova pe 1 ianuarie 2025, invocând drept cauză pretinsul refuz al Republicii Moldova „de a stinge datoria” și obișnuința de a „nu-și îndeplini regulat obligațiile de plată conform contractului”. Gazprom-ul nu a precizat ce fel de datorii are în vedere, cele pe care le pretinde de la malul drept, în valoare de 709 milioane de dolari, sau cele ale malului stâng, în mărime de 10,5 miliarde de dolari.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri