Sankt Petersburg va pierde circa 60-70 de milioane de euro după ce UEFA a decis vineri ca finala ediţiei din acest an a Ligii Campionilor să nu mai aibă loc în acest oraş, după invazia rusă din Ucraina, scrie EFE, citat de Agerpres.
Finala Ligii Campionilor urma să fie găzduită de stadionul echipei Zenit Sankt Petersburg, în data de 28 mai, cu mii de suporteri de pe tot continentul aşteptând să asiste la cel mai aşteptat meci din fotbalul european la nivel de club. UEFA a încredinţat vineri organizarea finalei Parisului.
Arena din Sankt Petersburg este cunoscută sub numele de Stadionul Gazprom, în urma unui acord de sponsorizare cu compania energetică de stat a Rusiei, care sponsorizează, de asemenea, Liga Campionilor şi EURO 2024, competiţia UEFA rezervată echipelor naţionale.
Decizia UEFA este o lovitură pentru Sankt Petersburg care se pregătea să găzduiască prima finală a Ligii Campionilor post-pandemie. Ultima care s-a desfăşurat în condiţii de normalitate, cea din 2019 de la Madrid, a avut un impact economic de 63 de milioane de euro asupra oraşului gazdă.
În total, găzduirea finalei Ligii Campionilor dintre echipele engleze Liverpool şi Tottenham Hotspur pe stadionul Wanda Metropolitano a generat aproximativ 123 de milioane în capitala Spaniei, dintre care aproximativ 63 au rămas în acest oraş.
"Organizarea unor evenimente de acest calibru este foarte benefică pentru oraşe şi are un impact asupra multor sectoare", a declarat Miguel Garrido, preşedintele Confederaţiei oamenilor de afaceri din Madrid (CEIM). El a menţionat că veniturile au crescut de-a lungul anilor. De exemplu, în 2010, organizarea finalei Ligii Campionilor dintre Inter Milano şi Bayern Munchen pe Santiago Bernabeu a generat venituri de aproximativ 50 de milioane de euro.
"Nu este vorba doar de repercusiunea economică, ci şi de publicitatea pentru oraş. Brandul Madrid a ajuns la 350 de milioane de oameni graţie finalei Ligii Campionilor", a adăugat Garrido.
Decizia de a muta partida de la Sankt Petersburg vine în urma apelurilor lansate de un grup de parlamentari europeni, care au cerut joi UEFA să schimbe locul finalei şi să nu mai ia în considerare oraşele ruseşti pentru meciurile din marile competiţii internaţionale de fotbal.
Parlamentarii au mai cerut UEFA să pună capăt sponsorizării Gazprom în competiţia de elită a cluburilor de pe continent. UEFA nu a făcut însă nicio referire la Gazprom în comunicatul său de vineri.
Finala Ligii Campionilor din 2023 urmează să se dispute la Istanbul, în timp ce arena londoneză Wembley va găzdui ultimul act al competiţiei în anul următor. Pentru 2025, gazda finalei Champions League a fost desemnată Allianz Arena din Munchen.
Arena din Sankt Petersburg, cu o capacitate de 70.000 de locuri, a cărei construcţie, care a durat mai bine de zece ani, a costat în jur de 720 de milioane de euro, a găzduit meciuri de la Cupa Confederaţiilor, Cupa Mondială 2018 şi EURO 2020.
În urma războiului cu Ucraina, Sankt Petersburg va pierde circa 60-70 de milioane de euro după ce UEFA a decis ca finala de LC să nu mai aibă loc în Rusia
Articole Similare

242
Un an de foc pentru sportul mondial: marile evenimente care vor ține planeta cu ochii pe ecrane în 2026
242

657
Cupa Africii: Camerun și Coasta de Fildeș câștigă, tabloul optimilor este complet
657

40
Inaki Williams (Athletic Bilbao) critică decizia de a se juca Supercupa Spaniei în Arabia Saudită: Este o porcărie
40

77
Dezvăluiri din interior despre „Se queda”: Neymar urma să plece, iar unii știau deja
77

36
CAN continuă cu rezultate clare: Algeria bate Guineea Ecuatorială, Burkina Faso trece de Sudan
36

20
Max Verstappen, desemnat cel mai bun pilot al sezonului de câtre coechipierii săi
20

36
Suspendări la CAN după ce mai mulți jucători au insultat un arbitru
36

35
VIDEO Mesajul Nadiei de Anul Nou: Abia aştept să sărbătorim multe lucruri istorice în 2026
35

21
Lothar Matthaeus se aşteaptă ca Germania să ajungă în semifinalele CM 2026
21

21
FC Voluntari l-a împrumutat pe Cătălin Tolea de la Petrolul
21

18
West Ham consideră prea mare suma cerută de Wolverhampton pentru Jorgen Strand Larsen
18

20
Doi jucători ai Guineei Ecuatoriale, suspendaţi după insulte la adresa arbitrilor, la CAN 2025
20

18
Rodri, apt de joc pentru Manchester City la partida cu Sunderland
18

















Comentează