Înainte de întâlnirea cu Klaus Iohannis, președintele Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis, a avut o discuție și cu Maia Sandu, în avion

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 13-12-2022

Actualizat: 13-12-2022

Article thumbnail

Sursă foto: deschide.md

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a deplasat de la Geneva spre Chișinău, prin București, cu avionul președintelui Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis. Șeful statului a menționat că în cadrul discuției cu omologul elvețian, părțile au abordat mai multe subiecte, precum cooperarea bilaterală, situația complicată din regiune, crizele multiple cu care se confruntă R.Moldova, dar și acțiunile pe care le întreprinde statul pentru a reduce impactul acestora asupra populației, conform deschide.md.

„În drum de la Geneva, unde am participat astăzi la Summitul privind cooperarea eficientă pentru dezvoltare, am discutat cu Președintele Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis. Am vorbit despre cooperarea bilaterală, despre situația complicată din regiunea noastră, despre crizele multiple cu care ne confruntăm și acțiunile pe care le întreprindem pentru a reduce impactul acestora asupra populației. Am mulțumit pentru asistența oferită de Elveția în mai multe domenii, inclusiv pentru proiecte de sănătate, apă și canalizare, dezvoltare a comunităților locale, protecție a mediului, dezvoltare a învățământului profesional tehnic, diasporă și cultură.

I-am mulțumit Președintelui Cassis și pentru susținerea acordată de partea elvețiană în cadrul discuțiilor privind Acordul de Comerț Liber cu EFTA și am apreciat faptul că negocierile de substanță pe marginea acestuia sunt pe ultima sută de metri. Acest acord va contribui la creșterea schimburilor comerciale cu țările EFTA - Elveția, Islanda, Liechtenstein și Norvegia”, a scris Sandu.

De menționat că Ignazio Cassis se află în aceste zile într-o vizită de lucru în România. Liderul elvețian a avut și o întrevedere cu președintele României, Klaus Iohannis.

content-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri