John Bolton, consilierul prezidențial american pentru Siguranță Națională, va efectua miercuri o vizită la Moscova, urmând să discute cu oficialii ruși despre relațiile Rusia-SUA, chestiuni de stabilitate regională și internațională, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
"În mod evident, (discuțiile) vor fi despre chestiuni de stabilitate și securitate internațională, dezarmare și probleme regionale bine-cunoscute, și în mod cert, relațiile bilaterale", a declarat Peskov, citat de agenția de știri Tass, conform mediafax.
Consilierul prezidențial american, care va ajunge la Moscova pe data de 27 iunie, ar putea discuta cu oficialii ruși și despre posibilitatea unei întrevederi între președinții Rusiei și Statelor Unite.
Bolton a preluat funcția de consilier prezidențial pentru Siguranță Națională în luna aprilie.
În cursul unei convorbiri telefonice în luna martie, președintele rus Vladimir Putin a discutat cu omologul său american, Donald Trump, despre posibilitatea unei întrevederi între cei doi șefi de stat.
Pe 16 iunie, cotidianul The Washington Post, citând "un oficial din cadrul Administrației (Trump) și doi diplomați", a relatat că "președintele Trump ar urma să se întâlnească luna viitoare cu președintele rus Vladimir Putin, în perioada cât este în Europa pentru un summit NATO".
Publicaţia The Wall Street Journal a relatat, citând un oficial european anonim, că Vladimir Putin, în cursul vizitei sale de luna această în Austria, a vorbit despre posibilitatea organizării unei astfel de întrevederi la Viena, în perioada verii. Potrivit publicației, cancelarul austriac Sebastian Kurz i-a spus liderul Rusiei că va transmite această inițiativă preşedintelui SUA.
Comentează