Lovitură pentru Trump: Serviciile secrete demontează motivul invocat pentru războiul cu Iranul

Autor: Diana Pană

Publicat: 18-03-2026 21:38

Actualizat: 18-03-2026 21:41

Article thumbnail

Sursă foto: dohainstitute.org

Serviciile de informaţii americane au concluzionat miercuri că Iranul nu a încercat să-şi relanseze activităţile de îmbogăţire a uraniului distruse în atacurile aeriene americano-israeliene din iunie 2025, contrazicând astfel o justificare invocată de Donald Trump pentru războiul în desfăşurare împotriva Iranului, relatează AFP, citat de Agerpres.

"În urma operaţiunii "Ciocanul de la Miezul Nopţii", programul iranian de îmbogăţire nucleară a fost anihilat. De atunci, niciun efort nu a fost întreprins pentru a încerca restabilirea capacităţilor sale de îmbogăţire" a uraniului, a menţionat directoarea Serviciilor Naţionale de Informaţii a SUA, Tulsi Gabbard, într-un material scris transmis Comisiei de Informaţii a Senatului SUA, care a audiat-o miercuri, menţiune la care însă ea a evitat să se refere în declaraţiile date acestei comisii.

Operațiunea „Midnight Hammer” și distrugerea instalațiilor

Operaţiunea "Ciocanul de la Miezul Nopţii" (Midnight Hammer) se referă la atacul efectuat de SUA în iunie anul trecut cu bombe penetrante GBU-57 asupra principalelor trei uzine iraniene de îmbogăţire a uraniului. Spre deosebire de războiul în desfăşurare, dus în comun de SUA şi Israel prin atacuri aeriene împotriva Iranului, războiul de 12 zile din iunie 2025 a fost dus numai de Israel, dar cum acesta nu dispune de arme anti-buncăr suficient de puternice pentru a lovi acele instalaţii iraniene fortificate în subteran, Statele Unite au intervenit atunci cu un atac punctual asupra acestor instalaţii.

"Intrările instalaţiile subterane care au fost bombardate au fost acoperite cu pământ şi izolate cu ciment", mai precizează documentul transmis de Tulsi Gabbard comisiei senatoriale.

Explicațiile oferite în fața Senatului

Întrebată de ce nu a vorbit despre aceste precizări în timpul audierii sale în faţa comisiei, şefa serviciilor de informaţii a răspuns susţinând că nu i-ar fi permis timpul limitat, adăugând totuşi că nu pune la îndoială evaluarea menţionată în acel document.

Prin această evaluare Tulsi Gabbard nu se află pe aceeaşi lungime de undă cu preşedintele american Donald Trump, care a invocat o "ameninţare nucleară iminentă" printre justificările sale de a lansa actualul război împotriva Iranului, deşi Trump însuşi s-a contrazis, el afirmând anul trecut după bombardamentele din iunie că programul nuclear iranian a fost "distrus".

Audierea lui Tulsi Gabbard în comisia senatorială a avut loc la o zi după ce şeful Centrului naţional antiterorist al SUA, Joseph Kent, a demisionat afirmând că nu poate susţine "cu conştiinţa împăcată" războiul în desfăşurare. "Iranul nu reprezintă o ameninţare iminentă pentru ţara noastră şi este clar că am început acest război din cauza presiunilor din partea Israelului şi a puternicului său lobby", a remarcat Joseph Kent într-o scrisoare adresată lui Trump şi publicată pe reţeaua socială X.

Iranul, slăbit dar încă funcțional

Serviciile de informaţii americane estimează că guvernul iranian a suferit pierderi grele şi este "slăbit semnificativ" în urma atacurilor americano-israeliene aflate în desfăşurare, dar se menţine "intact", în pofida decimării conducerii sale politice şi militare, şi îşi va putea reconstrui armata şi programul de rachete balistice dacă va supravieţui războiului, a mai spus directoarea Serviciului Naţional de Informaţii în timpul audierii sale în faţa Comisiei de Informaţii a Senatului SUA.

Google News
Comentează
București
Temperatură7°C
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri