Înalt oficial britanic, despre contraofensiva Ucrainei: 'Nu e film de Hollywood, trebuie să fim realiști'

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 10-05-2023

Actualizat: 10-05-2023

Article thumbnail

Sursă foto: ceps.eu

Şeful diplomaţiei britanice James Cleverly s-a arătat prudent marţi, declarând că ofensiva ucraineană anunţată pentru a face ca trupele ruse să se retragă din teritoriile ocupate ar putea să nu fie 'decisivă', relatează France Presse.

Aflat într-o vizită la Washington, Cleverly a pledat din nou pentru susţinerea pe termen lung a Ucrainei pentru a ajuta Kievul să lupte împotriva forţelor ruse, dar a avertizat împotriva tuturor aşteptărilor nerealiste în legătură cu această contraofensivă anunţată.

Ucrainenii 's-au dovedit a fi foarte, foarte eficienţi în ceea ce priveşte apărarea ţării lor, dar trebuie să recunoaştem că s-ar putea să nu existe un progres simplu, rapid şi decisiv', a afirmat ministrul britanic de externe într-un discurs rostit la think tank-ul Atlantic Council.

'Trebuie să fim realişti. Asta este lumea reală, nu un film de la Hollywood', a remarcat el, adăugând că se aşteaptă la o 'escaladare verbală' din partea preşedintelui rus Vladimir Putin.

Kievul susţine de mai multe luni că pregăteşte să desfăşoare o vastă contraofensivă de 'primăvară' împotriva trupelor ruse în teritoriile ocupate în estul şi sudul ţării, cerând mai mult ajutor militar din partea Occidentului pentru a face aceasta.

Ministrul ucrainean al apărării, Oleksi Reznikov, a declarat recent pentru The Washington Post că așteptările de la contraofensiva Ucrainei sunt "supraestimate în lume", scrie Korespondent, potrivit rador.ro.

Rusia a lansat o invazie în Ucraina în februarie 2022. Forţele ucrainene au respins o tentativă de cucerire a Kievului, dar de atunci luptele s-au împotmolit, notează AFP.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri