Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi, afirmaţii grave: Condiţiile de viaţă ale civililor din Siria sunt mai groaznice ca oricând

siria, mayadin

Condiţiile de viaţă ale civililor din Siria "sunt mai groaznice ca oricând", şi-a exprimat vineri regretul Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), Filippo Grandi, în contextul în care conflictul din această ţară intră în al 8-lea an, relatează AFP. "În interiorul Siriei, civilii îndură condiţii mai groaznice ca oricând, iar 69% dintre ei luptă pentru supravieţuire în sărăcie extremă", a afirmat Grandi cu ocazia unei vizite în Libanul vecin, conform Agerpres.

Războiul din Siria a fost declanşat în martie 2011 de represiunea guvernamentală asupra unor manifestaţii pro-democraţie, iar apoi a devenit tot mai complex odată cu implicarea unor ţări străine şi a unor grupări jihadiste. "Aceşti şapte ani de război lasă în urma lor o tragedie umană de dimensiuni colosale. Pentru a salva vieţi, este mai mult ca oricând momentul să se pună capăt acestui conflict devastator", a spus Grandi, citat într-un comunicat.

Data de 15 martie este considerată în general momentul când se marchează începutul conflictului, care, conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), a făcut peste 340.000 de morţi şi a provocat cel mai mare număr de persoane strămutate de după Al Doilea Război Mondial. Prăbuşirea puterii jihadiştilor din gruparea Statului Islamic (SI), care a controlat mari porţiuni din teritoriu, nu a pus capăt războiului, Grandi subliniind că civilii suferă mai mult ca oricând. "Procentul familiilor care îşi cheltuie mai mult de jumătate din veniturile anuale pe alimente este acum de 90%, în timp ce preţurile pentru alimente sunt în medie de opt ori mai mari ca înainte de criză", a adăugat el.

Regimul sirian a reuşit, în special datorită sprijinului de la aliatul său rus, să preia din nou controlul în regiunile pe care le-a pierdut în timpul conflictului. Însă condiţiile sunt departe de a fi suficiente pentru întoarcerea la locuinţele lor în cazul a peste 50% din cele 20 de milioane de locuitori care trăiau în Siria înainte de conflict.

Civilii sunt nevoiţi să plece sau sunt ucişi de luptele sau bombardamentele care continuă pe mai multe fronturi, în special în enclava rebelă asediată Ghouta de Est, ultimul fief al insurgenţilor în apropiere de Damasc şi unde se desfăşoară unul din cele mai sumbre episoade ale războiului. "Nu va exista niciun învingător evident în această căutare nebunească a unei soluţii militare. Nu vedem decât perdanţi - populaţia siriană", a spus Grandi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.