Încă o înfrângere pentru campioana Lille OSC în Liga 1

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 11-09-2021

Actualizat: 11-09-2021

Article thumbnail

Sursă foto: www.stadiumguide.com

Echipa Lille OSC, campioana en titre a Franţei, a suferit al doilea eşec de la debutul noului sezon în Ligue 1, înclinându-se la limită pe teren formaţiei Lorient (scor 1-2), vineri seara, în prologul etapei a 5-a a sezonului.

Gazdele s-au impus prin golurile lui Armand Lauriente (7) şi Terem Moffi (87), în timp ce pentru Lille a marcat Burak Yilmaz, care a transformat un penalty în minutul 25.

Cu o singură victorie înregistrată în cinci partide, Lille OSC ocupă poziţia a zecea în campionatul din Hexagon, în timp ce Lorient a urcat provizoriu pe locul al patrulea în urma acestui succes.

Sâmbătă, liderul clasamentului, Paris Saint-Germain, va încerca să obţină a cincea victorie consecutivă în tot atâtea meciuri, în faţa nou promovatei Clermont, chiar dacă nu va putea conta pe serviciile vedetelor Lionel Messi şi Neymar, care s-au aflat săptămâna aceasta în America de Sud, pentru meciurile din preliminariile Cupei Mondiale ediţia 2022.

În schimb, antrenorul lui PSG îl va avea la dispoziţie pe campionul mondial francez Kylian Mbappe, refăcut după o accidentare.

Tot sâmbătă, AS Monaco va primi vizita formaţiei Olympique Marseille, în timp ce duminică sunt programate partidele Montpellier - AS Saint-Etienne, Brest - Angers, FC Metz - Troyes, Bordeaux - Lens, Rennes - Stade Reims, FC Nantes - Nice şi Olympique Lyon - RC Strasbourg, informează Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri