Un britanic a murit sâmbătă pe Everest, aducând la 10 într-o săptămână numărul celor care şi-au pierdut viaţa pe cel mai înalt vârf din lume, extrem de frecventat în acest sezon, au anunţat sâmbătă organizatorii de expediţii, citaţi de AFP potrivit Agerpres.
Alpinistul britanic Robin Fisher, în vârstă de 44 de ani, a ajuns pe vârf sâmbătă dimineaţa, însă s-a prăbuşit la întoarcere, după ce coborâse doar 150 de metri.
"Ghizii noştri au încercat să-l ajute, însă a murit în scurt timp", a declarat pentru AFP Murari Sharma de la Everest Parivar Expedition.
Anunţul vine după ce vineri dimineaţă, pe versantul tibetan al muntelui, un alt alpinist - un irlandez în vârstă de 56 de ani - şi-a pierdut viaţa, au declarat organizatorii expediţiei sale pe pagina lor de Facebook.
Bărbatul se decisese să coboare înainte de a ajunge în vârf, însă a murit în cortul său, aflat la peste 7.000 de metri altitudine. Decesul său vine la o săptămână după cel al unui alt irlandez, Seamus Lawless, profesor la Trinity College, care a căzut în timp ce cobora de pe vârf.
Patru indieni, un american, un austriac şi un nepalez au murit de asemenea pe Everest în ultima săptămână.
Sezonul de ascensiune de primăvară este în plină desfăşurare pe acest munte de 8.848 de metri - din cauza numărului mare de alpinişti formându-se cozi în apropierea vârfului.
Această aglomeraţie în "zona morţii" (la peste 8.000 de metri) a fost identificată drept cauza a cel puţin patru dintre decesele înregistrate în ultimele zile.
În acest an, autorităţile din Nepal au emis un număr record de 381 de permise pentru sezonul de primăvară, în special pentru alpiniştii străini, la preţul de 11.000 de dolari fiecare. Fiecare titular de permis este însoţit de un ghid, ceea ce înseamnă că aproximativ 750 de persoane escaladează muntele pe acelaşi traseu în câteva săptămâni.
Încă un alpinist a murit pe Everest - Este al 17-lea deces în acest sezon de cățărare
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

1.314
După o lună de război, ce a mai rămas din capacitățile militare ale Iranului?
1.314

25
Germania interzice consumul de alcool pentru copiii de 14-15 ani, chiar și sub supravegherea părinților
25

1.427
Imaginație sau strategie: Donald Trump declară că a câștigat războiul cu Iran, deși realitatea îl contrazice
1.427

1.931
O nouă alertă pentru NATO: A patra rachetă iraniană a fost interceptată deasupra Turciei
1.931

16
Ambasada SUA din Venezuela îşi reia activităţile după o întrerupere de şapte ani
16

2.049
Iranul ar putea recurge la arme mai periculoase decât rachetele tradiționale: Substanțele toxice provocă epidemii
2.049

30
Viza de Aur în Europa în 2026 - Cum se obține, prețuri și reguli în țări cheie
30

1.879
Iranul nu vrea negocieri: Propunerile de pace ale SUA sunt 'nerealiste, ilogice şi excesive' / Trump amenință cu distrugerea Insulei Kharg
1.879

58
Conflictul geopolitic constituie un nou şoc advers de ofertă pentru economia globală, declară guvernatorul Băncii Greciei
58

1.148
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
1.148

35
Conferinţă ministerială a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Yaounde s-a încheiat fără un acord, după patru zile de discuţii
35

126
În China se interzice utilizarea apartamentelor drept locuri de veci
126

102
Raport: Numărul cazurilor de hărţuire a creştinilor în Israel a crescut cu 63% în 2025
102
















Comentează