Muniţia dintr-un depozit aflat în sudul Rusiei, în apropierea graniţei cu Ucraina, a luat foc marţi, al doilea astfel de incident într-o săptămână, un oficial local afirmând că de vină sunt temperaturile ridicate, tranmsite Reuters.
Viaceslav Gladkov, guvernatorul regiunii Belgorod, a declarat că locuitorii din apropierea satului Timonovo au fost evacuaţi după ce muniţia a început să ardă spontan. Nimeni nu a fost rănit, a spus el într-un comunicat, informează Agerpres.
Săptămâna trecută, locuitorii din Timonovo şi Soloti, localităţi situate la 15 km de Ucraina, au fost evacuaţi după ce un depozit de muniţie din apropiere a luat foc.
Nu a reieşit clar din declaraţiile guvernatorului dacă incendiul de marţi s-a produs în acelaşi depozit sau dacă a afectat muniţia care fusese mutată.
Lunile trecute, Gladkov a învinuit forţele ucrainene pentru o serie de explozii produse în Belgorod şi în împrejurimi, regiune care se află la aproximativ 650 km sud de Moscova.
Kievul evită, în general, să revendice responsabilitatea pentru exploziile produse pe teritoriul rus, sugerând uneori sarcastic că de vină este neatenţia.
"În câteva luni vom afla dacă muniţia rusă poate exploda din cauza frigului", a declarat marţi pe Twitter ministerul ucrainean al apărării."Cele cinci cauze principale ale exploziilor bruşte în Rusia sunt: iarna, primăvara, vara, toamna şi fumatul".
Încă un depozit de muniție din Rusia a luat foc: rușii zic că este din cauza caniculei/ Ucrainenii: vedem la iarnă dacă iau foc și de la frig
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

8
Adevărul din spatele sărbătorilor legale în Europa: cât costă o zi liberă
8

14
Reformă în armata SUA - Militarii americani vor avea voie să poarte arme personale în bazele militare
14

1.370
Alertă europeană: UE ia în calcul raţionalizarea combustibilului / Comisar: „Ne aşteptăm ca situaţia să se înrăutăţească”
1.370

35
ONU se pregăteşte să voteze o rezoluţie privind deblocarea Strâmtorii Ormuz
35

3.910
Iranienii anunță că au doborât un avion F-35 american: Există șanse mici de supraviețuire a pilotului
3.910

27
Guvernul din Bangladesh a decis măsuri de reducere a consumului energetic pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
27

31
IDF anunță că a ucis 15 agenți Hezbollah într-un recent atac aerian în sudul Libanului
31

53
VIDEO Cel puțin șapte răniți în urma deraierii unui tren de pasageri în Rusia
53

3.436
VIDEO Tiger Woods l-a sunat pe Donald Trump după accident: Imagini surprinse de bodycam
3.436

68
Spania denunţă ingerinţa SUA într-un caz de eutanasie
68

174
Armă cu unde de șoc - Prima grenadă nouă a armatei SUA de la Războiul din Vietnam
174

2.997
Trump ia la țintă infrastructura civilă iraniană: "Urmează podurile, apoi centralele electrice!"
2.997

2.755
Asemănări între pandemia de Covid și războiul din Iran: Am putea vedea primele falimente
2.755
















Comentează