Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Încă un județ în care DSP a făcut plângere pentru eliberarea de adeverinţe de vaccinare anti-COVID false

Inquam maratonul vaccinarii

Mai multe adeverinţe de vaccinare anti-COVID-19, despre care se bănuieşte că ar fi false, au fost identificate de personalul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, conducerea instituţiei solicitând Parchetului să efectueze cercetări amănunţite în acest caz, a anunţat, vineri, directorul executiv al DSP Hunedoara, Sebastian Mezei.

"Urmare a verificărilor efectuate în centrele de vaccinare, au existat anumite suspiciuni legate de eliberarea adeverinţelor de vaccinare. Drept urmare, am înaintat suspiciunile noastre către Parchet, urmând ca instituţiile abilitate să verifice şi să vadă dacă se confirmă sau nu acest lucru", a declarat directorul executiv al DSP Hunedoara.

El a menţionat că suspiciunile au apărut în urma verificărilor periodice pe care le efectuează instituţia în ceea ce priveşte vaccinarea populaţiei împotriva COVID-19.

"Am avut anumite întrebări, drept urmare am considerat că este cazul ca organele abilitate să facă cercetări amănunţite", a precizat Mezei.

O situaţie similară a fost identificată şi în judeţul Arad, unde există cazuri în cercetare, scrie agerpres.ro.

"Se fac verificări tot timpul. Există şi un număr mare de vaccinaţi acum. Noi avem şi traficul din vamă, unde am întâlnit cazuri. Mesajul nostru este că e important să te vaccinezi, să nu fraudezi pentru că rişti un dosar penal. Avem cazuri în cercetare", a spus, la rândul său, directorul executiv al DSP Arad, Horea Timiş.

Directorii executivi ai direcţiilor sanitare din judeţele Arad, Timiş şi Hunedoara s-au reunit vineri la Deva pentru a discuta modalităţi concrete de colaborare în cadrul proiectului "Alianţa Vestului pentru Sănătate Publică", primul de acest fel din ţară.

"Alianţa Vestului pentru Sănătate Publică" a fost înfiinţată cu scopul implementării unei strategii de sănătate pe Regiunea Vest, într-un program pilot de dezvoltare regional ce include şase componente strategice.

Acestea au ca scop digitalizarea DSP-urilor prin implementarea de soluţii inteligente de eHealth, analiza nevoilor de servicii medicale, optimizarea transferurilor interjudeţene a pacienţilor, optimizarea resurselor umane în domeniul sanitar la nivel de regiune, realizarea unor echipe comune de control interjudeţene şi elaborarea de politici de sănătate publică la nivel regional.

Potrivit directorului DSP Hunedoara, se doreşte ca această colaborare să devină un exemplu de bune practici în sănătatea publică, cele trei DSP-uri fiind în slujba a peste 1,5 milioane de locuitori care ar putea avea nevoie de servicii medicale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.