LPS Banatul a reuşit mutarea verii în fotbalul juvenil din vestul ţării.
La doar 17 ani, Răzvan Sava a semnat un contract cu Juventus Torino şi va pleca vara aceasta în pregătiri cu echipa de juniori a italienilor alături de alt fotbalistic român, Radu Drăguşin, junior de la Regal Sport Bucureşti. Înalt de 1,94, component al loturilor naţionale de juniori, portarul Sava nu mai vrea să crească în înălţime, dar speră să le calce pe urme lui Buffon şi Donnarumma.
Discuţiile cu Juventus au început de peste un an, iar, pentru a se acomoda, Sava a mers să joace la Pro Sesto Giovanili. Astfel, a învăţat italiana şi se va transfera şi cu studiile liceale în Peninsulă. ”Se pregătea demult, dar nu eram foarte sigur. Am jucat în Liga a IV-a la Pro Sesto şi am fost cel mai tânăr jucător care a debutat în Liga a IV-a. De acolo m-au văzut câteva echipe. Voi merge la Torino şi plec în cantonament în Canada. Până acum nu am vorbit cu nimeni, doar cu Radu Drăguşin (n.r. - junior de la Regal Sport Bucureşti). Ştiu italiană, cât să mă descurc, ştiu. Mă mut şi cu şcoala”, a povestit Sava pentru ProSport.
Sava a început fotbalul cu Cristian Petcu şi antrenorul cu portarii William Harasim. Idolii săi sunt simbolul lui Juventus, Gianluigi Buffon, şi tânărul portar de la rivala AC Milan, Gianluigi Donnarumma. De asemenea, mai are dorinţa să nu mai... crească.
”Prima dată am fost fundaş şi apoi am trecut ca portar, pentru că mi-a plăcut mai mult. M-a cuprins mai mult portăria. Sper să fiu ca Donnarumma. La Buffon îmi place că are un caracter, nu se opreşte niciodată. Am 1,94. Sper să nu mai cresc. În viaţa de zi cu zi nu prea e bine”, spune tânărul timişorean, scrie mediafax.ro.
Răzvan Sava a fost convocat la naţionalele U15 şi U16 când se încadra la acest nivel de vârstă. Vara aceasta ar trece la U17, dar nu a fost în cantonamentul de luna trecută a lotului. Motivul a fost însă legat de negocierile cu Juventus. ”Sper să fiu în continuare selecţionat. Nu m-au chemat la ultima acţiune pentru că trebuia să semnez cu Juventus”, a mai spus Sava.
Portarul ar fi încă un talentat fotbalist crescut de LPS Banatul după steliano Filip, Deian Boldor sau, dacă privim mai în urmă, Paul Codrea.
Comentează