Încă un scandal la Casa Albă: Rick Perry, secretarul american al Energiei, își dă DEMISIA

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 04-10-2019

Actualizat: 04-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Secretarul american al Energiei, Rick Perry, ar urma să își anunțe demisia în luna noiembrie, potrivit unor surse apropiate acestuia, citate de Politico, informează site-ul agenției Reuters, potrivit Mediafax.

Potrivit surselor, eventuala decizie a lui Perry nu este legată de ancheta privind discuțiile dintre Donald Trump și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu toate că numele secretarului apare în această anchetă.

Camera Reprezentanţilor din SUA a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor i-a trimis citaţii secretarului de Stat Mike Pompeo prin care îi solicită să ofere toate documentele referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina.

Citește și: Accident GRAV - Două persoane au murit și alte două sunt rănite, după ce un microbuz s-a ciocnit de un TIR

Perry este implicat în această anchetă întrucât el a condus delegația americană prezentă la ceremonia de învestire a lui Zelenski, înlocuindu-l pe vicepreședintele Mike Pence.

Cu toate acestea, o purtătoare de cuvânt a Departamentului american al Energiei a declarat că Perry rămâne membru al Administrației Donald Trump. „Cu toate că mass media a lansat fără oprire zvonuri referitoare la plecarea secretarului Perry încă de acum câteva luni, el încă este secretar al Energiei”, a declarat Shaylyn Haynes, purtătoarea de cuvânt a Departamentului, prin intermediul unui comunicat.

„Într-o zi presa va avea dreptate. Aceasta nu este acea zi”, a mai spus ea.

Totuși, specialiștii susțin că în eventualitatea unei demisii, Perry ar putea fi înlocuit în funcție de actualul secretar adjunct al Energiei, Dan Brouillette.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri