Încă un scriitor din pușcărie: A publicat 3 lucrări științifice

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 22-06-2015

Actualizat: 22-06-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cum ajung după gratii, cum își descoperă talentul de scriitori! Muzele sunt după gratii și îi inspiră rău de tot pe politicienii și bogătașii români ajunși în pușcărie.

Ultimul care a fost lovit de muză este Sorin Roșca Stănescu. El a scris în penitenciar „trei lucrări științifice”, iar asta  a cântărit greu în decizia de eliberare condiționată.

„Potrivit caracterizării ataşate la dosar, condamnatul a participat la numeroase programe educationale şi psihologice desfasurate la nivelul sectiei de detinere şi a publicat 3 lucrări ştiinţifice, astfel că se poate considera ca acesta a făcut eforturi în sensul îndreptării comportamentului sau”, susține Judecătoria Sectorului 4

Judecatoria Sectorului 4 a admis propunerea de liberare condiționată a fostului senator PNL după șapte luni petrecute la închisoare.

Sorin Roșca Stănescu a fost condamnat in octombrie anul trecut la 2 ani si 4 luni de inchisoare de judecatoarele Cristina Craiu si Mihaela Nita de la CAB in dosarul “Rompetrol”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri