Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

INCENDIAR - Datele personale ale unor vedete au fost lăsate nesupravegheate în mediul online

date personale

O bază de date nesecurizată conţinând informaţii personale a milioane de ''influenceri'' - persoane active pe reţelele de socializare care pot influenţa anumite decizii ale celorlalţi utilizatori - a fost descoperită online, relatează AFP şi Press Association, potrivit Agerpres.

Baza de date era stocată pe un server şi nu era protejată prin parolă, devenind astfel vulnerabilă şi uşor de accesat. 

Conform site-ului american TechCrunch, primul care a raportat acest incident, baza de date conţinea peste 49 de milioane de înregistrări, inclusiv informaţii de contact personale, precum adresele de e-mail şi numerele de telefon ale proprietarilor unor conturi de Instagram. 

Potrivit raportului, majoritatea conturilor aparţineau unor ''influenceri'', vedete şi branduri, iar indiciile conduc spre o companie de marketing din India, numită Chtrbox.

Citește și: Ultimul episod din GOT a doborât recordul de audiență - Câți telespectatori au vizionat finalul acestui show TV fantasy de inspiraţie medievală

Reţeaua de socializare deţinută de Facebook a anunţat că anchetează acest incident. ''Investigăm dacă o terţă parte a stocat în mod necorespunzător date de Instagram încălcând politicile noastre", a declarat un purtător de cuvânt al reţelei. ''Totodată, nu este clar dacă numerele de telefon şi e-mail-urile din baza de date a Chtrbox proveneau de la Instagram. Cu toate acestea, tratăm cu seriozitate posibilitatea ca terţe părţi să fi folosit în mod necorespunzător datele utilizatorilor, motiv pentru care lucrăm rapid pentru a afla ce s-a întâmplat", se arată în comunicatul Instagram. 

Baza de date a fost retrasă din mediul online la scurt timp după ce a fost descoperită, potrivit TechCrunch.

Compania cu sediul în Mumbai nu a comentat pe marginea acestui incident. Aceasta se autodescrie pe site-ul său drept ''principala platformă prin intermediul căreia brandurile pot descoperi şi colabora cu toate genurile de 'influenceri' talentaţi din India''. 

Facebook s-a aflat în centrul mai multor scandaluri legate de utilizarea de către terţi a datelor personale ale utilizatorilor sau folosirea în mod necorespunzător a acestora, cel mai notabil în acest sens fiind incidentul Cambridge Analytica din 2018.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.