Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

INCENDIAR. Şeful CIA recunoaşte pentru prima dată greşelile făcute de Obama în Primăvara Arabă

Administraţia preşedintelui american Barack Obama a supraestimat urmările Primăverii Arabe, aşteptându-se ca democraţia să prindă rădăcini în această regiune, a declarat directorul CIA, John Brennan, citat miercuri de agenţia de presă iordaniană Petra, potrivit agerpres.

Chiar dacă oamenii din Orientul Mijlociu vor libertate individuală, "conceptul de democraţie este ceva ce încă nu s-a înrădăcinat realmente în bună parte din oamenii, culturile şi ţările de aici", a apreciat liderul Agenţiei centrale de informaţii a SUA într-un interviu difuzat marţi seara de CNN.

Rusia sparge balonul de săpun al americanilor: 'Nu avem informaţii compromiţătoare'

Brennan, care a petrecut mulţi ani în Orientul Mijlociu, a manifestat totodată rezerve faţă de perspectiva ca în zonă să prindă contur democraţii de tip occidental.

"Cred că la Washington, inclusiv pe alocuri în administraţie, au existat nişte aşteptări extrem de nerealiste ca 'Primăvara arabă' să alunge regimurile autoritare şi să conducă la înflorirea democraţiei, pentru că aşa vor oamenii", a spus şeful CIA.

El a mai subliniat că invazia din Irak din 2003 a fost "motivul alunecării în violenţă şi vărsare de sânge în acea parte a lumii" şi a apreciat că "istoria ar fi fost diferită" dacă SUA ar fi menţinut o parte din forţe în Irak în loc să le retragă complet, în 2011.

Brennan a precizat că, în opinia sa, decizia retragerii din Irak nu a stat la baza răspândirii violenţelor sectare în această ţară, dar a "contribuit" la instabilitatea care a încurajat dezvoltarea grupării teroriste Statul Islamic (SI) în zonă. "Pentru că noi nu am fost acolo şi nu am putut antrena (forţele irakiene), nu am putut acorda consiliere şi asistenţă", a explicat directorul CIA, adăugând că, dacă SUA "ar fi ştiut atunci de ce este capabil SI, de o asemenea creştere explozivă în Irak şi că va reuşi apoi să se extindă în Siria, probabil că nu ar fi urmat acelaşi curs".

În ce priveşte criza din Siria, John Brennan a estimat că "ar fi putut conta" ca "diverşi actori internaţionali să acorde mai mult ajutor Armatei libere siriene", într-un moment în care "regimul sirian era mai vulnerabil". El a menţionat însă că ar fi fost problematic şi să se acorde sprijin militar mai devreme opoziţiei siriene, aşa cum spun că ar fi trebuit făcut unii critici ai administraţiei Obama. "Să fi susţinut orbeşte opoziţia şi să fi aruncat pur şi simplu arme în Siria ar fi putut duce la o situaţie mai gravă decât avem azi", a mai spus Brennan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.