Incendiu de amploare în Guşoeni - Arde vegetaţie uscată pe o suprafaţă de 100 de hectare

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 06-09-2024

Actualizat: 06-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Pompierii militari vâlceni intervin, vineri seara, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată izbucnit în comuna Guşoeni, suprafaţa afectată fiind de circa 100 de hectare, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Sorin Albinaru, a precizat că în zonă se acţionează cu forţe şi mijloace sporite, flăcările fiind în apropierea unor gospodării.

"Acţionează în aceste momente 33 de pompieri militari cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de muncă operativă şi un microbuz. Intervenţia este îngreunată de suprafaţă mare pe care se manifestă arderea, de vântul puternic care favorizează extinderea, de uscăciune şi de căldură. Se acţionează cu prioritate pentru protejarea gospodăriilor, concomitent cu operaţiunile de stingere", a transmis reprezentantul ISU Vâlcea.

Nu sunt victime sau locuinţe afectate, a mai precizat sursa citată.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri