Incendiu de amploare în localitatea suceveană Valea Moldovei - Trei locuințe au luat foc

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 19-11-2020

Actualizat: 19-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Foto Mediafax

Un incendiu de amploare s-a declanșat în noaptea de joi spre vineri în localitatea suceveană Valea Moldovei. Trei locuințe și mai multe anexe au luat foc, iar la fața locului s-au deplasat opt autospeciale ale pompierilor, anunță MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților ISU Suceava, incendiul a izbucnit în localitatea Valea Moldovei. Flăcările au cuprins trei locuințe și mai multe anexe gospodărești.

Pompierii intervin cu numeroase echipaje. La fața locului sunt opt autospeciale care sunt ajutate de forțe ale serviciului voluntar pentru situații de urgență.

La Valea Moldovei a fost trimisă și o ambulanță SMURD. Pompierii nu au descoperit persoane rănite sau captive în casele care au luat foc. Intervenția va continua pe parcursul nopții pentru localizarea și stingerea flăcărilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri