DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Incendiu de amploare la Neamt: 13 hectare au fost cuprinse de flăcări

www.adevarul.ro
incendiu vegetație

Două incendii care au izbucnit, miercuri după-amiază, în judeţul Neamţ, se desfăşoară pe o suprafaţă totală de aproximativ 13 hectare, a declarat, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenentul Adrian Rotaru, potrivit Agerpres.

Unul dintre incendii se manifestă pe 7 hectare în comuna Ceahlău, unde arde vegetaţie uscată, dar şi arbori şi arbuşti de conifere. ISU Neamţ a intervenit cu mai multe echipaje de pompieri de la Tîrgu Neamţ şi Poiana Teiului, fiind solicitat şi sprijinul pompierilor voluntari din comuna Ceahlău. 

În localitatea Negreşti are loc un alt incendiu, care se manifestă pe circa 6 hectare de teren cu vegetaţie uscată. La locul evenimentului s-au deplasat lucrători ai ISU din Piatra-Neamţ, aceştia fiind sprijiniţi de pompierii voluntari din comună.

Citește și: ANSVSA: Pesta porcină africană evoluează în aproape 200 de localităţi din 19 judeţe

Cel mai probabil, cele două incendii au fost provocate de localnici, care încearcă să cureţe în acest mod terenurile de resturile vegetale însă, de cele mai multe ori, incendiile scapă de sub control. 

Potrivit ISU Neamţ, de la începutul anului, au fost amendate 7 persoane care au dat foc la resturile vegetale de pe terenuri. Amenda este cuprinsă între 1.000 lei şi 2.500, iar contravenientul poate achita jumătate din minimumul amenzii în termen de 15 zile de la sancţionare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.