Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Incendiu de proporții istorice devastează un parc naţional din Cehia. Focul s-a deplasat dincolo de granița cu Germania (video)

globalgreenews.com
incendiu

Un incendiu de proporţii istorice se propagă în Parcul Naţional "Elveţia boemă" din Republica Cehă şi continuă să se extindă în pofida eforturilor depuse de pompierii locali, au anunţat duminică autorităţile cehe, relatează DPA, potrivit Agerpres.

Incendiul acoperă o zonă cu o suprafaţă de aproximativ 1.000 de hectare, iar terenul cu acces dificil îngreunează limitarea şi izolarea focarelor, a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţe din Cehia pentru postul de televiziune CT.

Incendiul a izbucnit weekendul trecut în acest parc naţional şi s-a răspândit dincolo de graniţa cu Germania, luni, în Parcul Naţional "Elveţia saxonă".

Pompierii continuă să depisteze de atunci noi focare apărute în interiorul parcului. Circa 750 de pompieri locali luptă cu flăcările după ce echipaje suplimentare au fost aduse de pe întregul teritoriu al Republicii Cehe.

Lor li se adaugă şase elicoptere şi cinci avioane de luptă împotriva incendiilor, care au decolat duminică dimineaţă după disiparea ceţii.

Până acum, opt membri ai echipelor de intervenţie au fost accidentaţi, unii dintre ei suferind răni grave.

Pasionaţii de drumeţii şi ascensiuni montane nu mai au acces în acest parc din Cehia, iar Poliţia locală a întors din drum trei turişti care voiau să viziteze una dintre formaţiunile stâncoase din interiorul acestuia.

Incendiul este considerat unul dintre cele mai mari din istoria Republicii Cehe şi se crede că ar fi fost cauzat dintr-o neglijenţă umană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.