Incendiu de vegetaţie în California de Nord, pe fondul unui val de caniculă: Mai mulți locuitori au fost evacuați

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 30-07-2022

Actualizat: 30-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto: sfgate.com

Un incendiu de vegetaţie care arde pe fondul unor temperaturi record a condus la evacuarea a două zone în comitatul Siskiyou din California de Nord, relatează dpa.

Incendiul denumit "McKinney Fire" a izbucnit la aproximativ 2,4 kilometri vest de podul Walker Creek, pe partea de sud a râului Klamath, au declarat responsabili ai pădurii naţionale Klamath într-un mesaj pe Twitter în jurul orei 15:00 locale (22:00 GMT).

Până la ora 20:30, incendiul a cuprins aproximativ 120 de hectare, au precizat oficialii pe Twitter, potrivit Agerpres.

Temperaturile în zonă au fost extrem de crescute şi o nouă zi de căldură extremă era prognozată pentru sâmbătă, a declarat Dan Weygand de la Biroul de Meteorologie din Medford, Oregon.

O staţie meteo de pe aeroportul Montague-Yreka a înregistrat temperaturi record trei zile la rând, a mai spus Weygand.

Maxima de miercuri la staţia meteo a fost de 43,3 grade Celsius, iar maximele de joi şi vineri au fost de 43,9 grade Celsius, a precizat el.

În regiune s-au produs furtuni cu fulgere, însă niciuna dintre furtuni nu a fost înregistrată peste zona în care arde incendiul, a adăugat Weygand.

Autorităţile încearcă să determine dacă un fulger a declanşat incendiul.

Locuitorii din două zone din comitatul Siskiyou au primit ordin de evacuare şi autorităţile au emis ordone de evacuare pentru alte trei zone.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri