Incendiu de vegetație în Hunedoara: zeci de hectare de litieră de pădure uscată distruse

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 26-03-2026 21:55

Article thumbnail

Sursă foto: MoiraM / Alamy / Profimedia

Peste 25 de hectare de litieră de pădure, vegetaţie uscată, doborâturi şi mărăciniş au ars, timp de aproape trei zile, într-un incendiu care a avut loc în zona Cozia, în apropiere de municipiul Deva, pompierii militari reuşind, joi după-amiază, să stingă focul care ameninţa o pădure de foioase din vecinătate.

"Incendiul s-a manifestat într-o zonă greu accesibilă şi exista pericolul ca focul să ajungă la o pădure de foioase din apropiere. Pentru stingerea incendiului au acţionat 60 de pompieri militari, cu mijloace de primă intervenţie. Incendiul a fost lichidat", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, Lucian Morogan.

În timpul intervenţiilor pompierii au realizat baraje în calea focului astfel încât să fie oprită propagarea flăcărilor în interiorul pădurii de foioase.

Salvamont Hunedoara a efectuat o recunoaștere aeriană pentru o analiză detaliată a suprafeței afectate

De asemenea, cu ajutorul Salvamont Hunedoara s-a efectuat o recunoaştere aeriană pentru a se analiza mai precis suprafaţa afectată şi modul de intervenţie pentru stingerea incendiului.

Reprezentantul ISU Hunedoara a atras atenţia asupra pericolului reprezentat de arderile de vegetaţie uscată, în contextul în care judeţul Hunedoara se află, până vineri seara, sub o atenţionare Cod Galben de intensificări ale vântului.

Recomandări pentru populației

De aceea, se recomandă populaţiei să evite igienizarea terenurilor prin foc deschis, deoarece vântul puternic poate face ca flăcările să devină greu controlabile.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură9°C
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri