Un pieton şi-a pierdut viaţa joi după ce a fost acroşat de un tractor cu remorcă, în oraşul Valea lui Mihai, a informat, într-un comunicat, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei, apelul la 112 a fost făcut la ora 15:50, semnalând un accident rutier produs pe o stradă din oraşul Valea lui Mihai.
"Din primele investigaţii efectuate de poliţişti, la faţa locului, s-a constatat că în accident a fost implicat un tractor agricol cu remorcă, care, în condiţii ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi acroşat un pieton", se arată în comunicatul semnat de purtătoarea de cuvânt a IPJ, comisar şef Alina Fărcuţa.
Pietonul a suferit multiple leziuni care i-au provocat decesul
În urma accidentului rutier, pietonul a suferit multiple leziuni, care, din nefericire, i-au provocat decesul, la faţa locului, în ciuda manevrelor de resuscitare, efectuate de personalul medical.
Traficul rutier a fost blocat temporar pe respectiva secţiune de drum şi dirijat de poliţişti.
Poliţiştii Biroului Rutier Marghita urmează să efectueze cercetarea la faţa locului, în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier.




























Comentează