Un bărbat în vârstă de 70 de ani a suferit duminică răni la mâini în urma unui incendiu de vegetaţie uscată care s-a extins la o anexă gospodărească din oraşul Băicoi, potrivit Agerpres.
''Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenţie Băicoi intervin pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată care s-a extins la o anexă gospodărească din oraşul Băicoi, Strada Aviatorilor. La locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD. În sprijin se deplasează şi autocisterna'', a informat ISU Prahova.
Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 150 metri pătraţi, cu pericol de propagare la o locuinţă din apropiere.
''O persoană, bărbat în vârstă de aproximativ 70 ani, a necesitat îngrijiri medicale prezentând răni la nivelul membrelor superioare'', a precizat sursa citată.
Din primele informaţii, incendiul ar fi izbucnit din cauza unei ţigări aruncate în preajma vegetaţiei uscate.
Comentează