Incendiu în Parcul Naţional Cozia. Ard hectare de vegetaţie

Autor: Liana Ganea

Publicat: 08-07-2025 18:38

Actualizat: 08-07-2025 21:38

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Pompierii vâlceni intervin, marţi după-amiază, la un incendiu de vegetaţie izbucnit în Parcul Naţional Cozia, din primele informaţii fiind afectate circa trei hectare de fond forestier în localitatea Sălătrucel, aflată în vecinătatea staţiunii Călimăneşti.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Sorin Albinaru, a informat că în zonă sunt pentru intervenţie echipaje de pompieri de la Râmnicu Vâlcea, Brezoi şi Buneşti, cu trei autospeciale cu apă de intervenţie rapidă, precum şi angajaţi ai Ocolului Silvic Călimăneşti şi salvamontişti, care depun eforturi mari pentru a limita extinderea focului.

"Codul roşu de caniculă aflat în vigoare, zona greu accesibilă şi vântul fac ca intervenţia de stingere a incendiului să fie şi mai dificilă", a transmis reprezentantul ISU Vâlcea, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, flăcările nu au ajuns deocamdată şi la coronamentul arborilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri