Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Incendiu într-un apartament din Miercurea Ciuc în urma căruia două persoane au fost intoxicate cu fum

Foto ISU
incendiu bragadiru silozuri fum

Două persoane din Miercurea Ciuc s-au intoxicat cu fum şi au ajuns la spital, sâmbătă, după ce la un apartament din blocul în care locuiau a izbucnit un incendiu, potrivit Agerpres.

Citește și: DOSAR Mario, fiul fugar al fostului șef LPF, a fost rugat insistent de cunoscuți să nu se suie la volan cu aproape doi la mie alcool și cocaină în sânge

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciobotariu, casa scării a fost inundată de fum, la faţa locului intervenind trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

Două femei s-au intoxicat uşor cu fum şi au fost evacuate, iar echipajele medicale le-au acordat primul ajutor la faţa locului, ulterior fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Miercurea Ciuc.

Citește și: DOSAR La o lună de la scoaterea din țară Mario Iorgulescu era 'total independent de ajutor extern' - A plecat la PSIHIATRIE `julit` în cot și genunchi

Alina Ciobotariu a precizat că în apartamentul în care a izbucnit incendiul nu se afla nimeni, fumul fiind observat de un prieten al familiei, care a venit să scoată câinele la plimbare.

Incendiul a fost lichidat în scurt timp, fiind provocat de un scurtcircuit electric, produs de un frigider, a arătat purtătorul de cuvânt al ISU Harghita.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.