DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

UPDATE - Incident pe aeroportul Henri Coandă, cu intervenția pompierilor

bursa.ro
Henri Coandă aeroport

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a anunţat că duminică seară s-a produs o degajare de fum la un tablou electric dintr-o cameră tehnică a Aeroportului "Henri Coandă", o parte dintre pasagerii aflaţi în terminal fiind duşi în altă zonă, până la evacuarea fumului. Traficul pe aeroport nu a fost perturbat, au arătat aceştia.

"În cursul serii de 1 august, ora 19.23, în urma alarmei primite prin centrala de incendiu, pompierii aeroportului Henri Coandă au intervenit într-o cameră tehnică din zona de îmbarcare (Finger), unde s-a produs o degajare de fum la un tablou electric. Începutul de incendiu a fost imediat stins", au transmis reprezentanţii CN Aeroporturi Bucureşti.

Conform acestora, în zona apropiată camerei tehnice afectate nu se aflau pasageri, dar, din motive de siguranţă, o parte din pasagerii aflaţi în terminal au fost conduşi într-o altă zonă, până la evacuarea completă a fumului.

"Nu s-au înregistrat perturbări ale traficului pe aeroport", au precizat sursele citate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.