Un nou incendiu a izbucnit la groapa de gunoi a municipiului Sighişoara, iar pentru stingerea acestuia intervin pompierii militari, dar şi operatorul economic. Focul se manifestă în profunzime, prin mai multe focare, anunță news.ro.
”ISU Mureş a fost solicitat să intervină în cazul producerii unui incendiu la groapa de gunoi din municipiul Sighişoara. Intervin pompierii militari din cadrul Detaşamentelor Sighişoara şi Târgu Mureş”, a transmis, duminică, ISU Mureş.
Sursa citată a precizat că incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 600 de metri pătraţi.
”Încă se lucrează pentru lichidarea acestuia. La fata locului s-a deplasat un excavator din partea operatorului economic şi două cisterne cu apă pentru alimentarea forţelor profesioniste”, a mai transmis sursa citată.
Potrivit pompierilor, în momentul de faţă incendiul se manifestă în profunzime prin mai multe focare ascunse şi se intervine pentru lichidare.
Comentează