Incendiu la un autoturism în Vaslui - Focul s-a extins la faţada unui bloc

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 15-09-2021

Actualizat: 15-09-2021

Article thumbnail

Sursă foto: romaniatv.net

Un autoturism a luat foc, în noaptea de marţi spre miercuri, pe o stradă din municipiul reşedinţă, incendiul extinzându-se la faţada unui bloc, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui,potrivit Agerpres.

"Detaşamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi un echipaj specializat pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism parcat lângă blocul 375 de pe strada Decebal din municipiul Vaslui.

La sosirea echipajului de intervenţie, incendiul se manifesta cu violenţă la nivelul autoturismului şi se extinsese la termoizolaţia imobilului din apropiere.

Citește și: RAPORT BOMBĂ privind ASASINATUL EXPLOZIV de la ARAD-Angajați MApN ce ar putea face parte din anturajul...

Pompierii militari au acţionat rapid, după cel mult zece minute incendiul fiind lichidat. Autoturismul a fost distrus în proporţie de aproximativ 70%.

De asemenea, în urma incendiului, o suprafaţă de aproximativ 15 metri pătraţi din faţada şi termoizolaţia blocului a fost degradată", au informat reprezentanţii ISU Vaslui.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost focul deschis în spaţii deschise, fiind luată în calcul posibilitatea ca incendiul să fi fost provocat în mod intenţionat.

Poliţiştii au demarat cercetări în acest caz.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri