Incendiu la un container aflat în curtea Spitalului de Psihiatrie Roman - Acesta aparţine unei firme care face lucrări la unitatea medicală

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 07-04-2022

Actualizat: 07-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Foto ISU

Un incendiu a izbucnit, joi dimineaţa, la un container aflat în curtea Spitalului de Psihiatrie Roman, acesta aparţinând unei firme care face lucrări la unitatea medicală. Pompierii au reuşit să stingă focul, care a fost provocat cel mai probabil de un scurtcircuit, potrivit Agerpres.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a transmiscă pompierii au fost anunţaţi, joi dimineaţa, prin apel la 112, în legătură producerea unui incendiu la un container amplasat în curtea Spitalului de Psihiatrie din municipiul Roman, la faţa locului deplasându-se două autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD.

“La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă în interiorul unei barăci cu structură metalică şi panouri de tip sandwich, fără posibilitatea propagării la alte clădiri. Containerul aparţine unei societăţi comerciale ce execută lucrări de construcţii la Spitalul de Psihiatrie din municipiul Roman.

Forţele de intervenţie au localizat şi lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars un birou, un sistem PC, o imprimantă şi documente”, a precizat ISU Neamţ.

Sursa citată a precizat că nu au fost persoane rănite.

Pompierii au stabilit că cel mai probabil incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri