INCENDIU la un depozit de furaje din Buzău. Pompierii se luptă şi acum cu flăcările

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 10-09-2016

Actualizat: 10-09-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Alertă maximă într-un sat din judeţul Buzău după ce flăcări înalte de peste 10 metri au mistuit sute de tone de furaje dintr-un un depozit plin cu nutreț pentru animale. Flăcările se văd în miez de noapte la câţiva kilometri distanţă iar pompierii se chinuie să biruie infernul de foc cu trei autospeciale.Incendiul a făcut ravagii după ce a distrus în totalitate hrana pentru cele 200 de vaci deţinute de un fermier, transmite stiridebuzau.ro.

Incendiul a izbucnit vineri noapte în localitatea C.A Rosetti. Proprietarul a fost alertat imediat de mai mulţi vecini care au încercat să stingă focul cu cu furci, lopeți și stingătoare. În scurt timp, la faţă locului au ajuns şi pompierii.

 

Intervenţia lor a fost extrem de dificilă din cauza flăcărilor care riscau să ajungă la locuințele aflate în vecinătate. Autospecialele au făcut naveta la o baltă din apropiere pentru alimentare iar lupta cu flăcările este epuizantă. Surse din cadrul ISU Buzău au declarat că incendiul a fost izolat, dar încă nu a fost stins, existând încă focare sub jarul de paie.

 

Există voci care susțin că focul nu ar fi izbucnit accidental, ci că la mijloc ar fi vorba de o mână criminală.

 

În incendiu au ars 750 de tone de furaje iar paguba suferită de proprietar se ridică la peste 35.000 de lei.

Stire in curs de actualizare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri