Incendiu pus intenţionat la casa praznicală a unei biserici din județul Neamț

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 17-03-2020

Actualizat: 17-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Casa praznicală şi centrala termică ale bisericii din Valea Seacă - Bălţăteşti au fost distruse, luni seara, de un incendiu pus intenţionat, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, Irina Popa.

La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri de la Piatra-Neamţ şi Târgu Neamţ care au reuşit să oprească extinderea incendiului la biserică, potrivit Agerpres.ro.

Citește și: RCS&RDS, mesaj pentru toți clienții săi! Recomandarea făcută luni, în plină criză declanșată de coronavirus

"Un bărbat de aproximativ 61 de ani a suferit atac de panică şi a primit asistenţă medicală de la echipajul de paramedici. Acesta a refuzat transportul la spital. Cauza probabilă a incendiului a fost acţiunea intenţionată", a declarat Irina Popa.

În incendiu au ars aproximativ 500 metri pătraţi din acoperişul casei praznicale şi al centralei termice, bunuri materiale aflate în interiorul centralei şi circa 5 metri cubi de lemn de foc.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ a deschis un dosar penal in rem pentru distrugere şi efectuează cercetări pentru a stabili cine a provocat incendiul.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri