Incendiu puternic în judeţul Mehedinţi - Ard 200 de hectare de pădure, focul poate ajunge la gospodării: S-a cerut sprijin aerian

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 02-09-2024

Actualizat: 02-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: x.com

Pompierii din Mehedinţi intervin pentru stingerea unui puternic incendiu care a cuprins deja 200 de hectare de teren, existând pericolul ca focul să ajungă în gospodării.

”O situaţie deosebită, ce necesită eforturi susţinute, se desfăşoară, încă din cursul zilei de ieri, pe raza localităţii Bâlvăneşti unde echipajele trebuie să acţioneze pentru stingerea incendiului care se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 hectare, cu posibilităţi de propagare la gospodăriile cetăţenilor”, a transmis, luni, ISU Mehedinţi.

Intervenția este dificilă

Sursa citată a precizat că 46 de pompieri, 4 pădurari şi SVSU intervin cu şase autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un ATV, saci stingători şi unelte genistice pentru limitarea şi stingerea acestuia.

”Intervenţia este una dificilă, deoarece flăcările se extind cu repeziciune din cauza uscăciunii avansate. A fost transmis şi un mesaj de avertizare a populaţiei din zonă prin sistemul RO-ALERT”, a precizat sursa citată.

În sprijin a fost solicitat şi un elicopter Black Hawk echipat cu sistemul Bambi Bucket din cadrul IGAv, care urmează să ajungă în zone afectată.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri