VIDEO - Incendiu puternic în portul Bracelona, după o coliziune între o navă de transport de mărfuri şi o macara

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 31-10-2018

Actualizat: 31-10-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O coliziune între o navă de transport de marfă şi o macara, în portul Barcelona, a provocat un incendiu, au anunţat miercuri autorităţile, relatează The Associated Press, informează News.ro.

Nicio persoană nu a fost rănită în accident, care a avut loc miercuri dimineaţa, potrivit evaluării autorităţilor, a anunţat o purtătoare de cuvânt a municipalităţii.

Aproximativ 12 vehicule de pompieri şi mai multe ambulanţe au fost trimise în port, a precizat purtătoarea de cuvânt, care a făcut declaraţii oficiale sub protecţia anonimatului.

Pompierii au intervenit cu spumă în vederea stingerii flăcărilor care ieşeau din patru containere ce au căzut de pe navă.

Ei continuau să efectueze verificări pentru a stabili dacă încărcătura reprezintă vreun risc.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri