Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți într-un magazin de haine din municipiul Giurgiu. Flăcările nu s-au extins la magazinele din vecinătate, dar au distrus mai multe pachete cu haine.
Potrivit ISU, pompierii au fost solicitați să intervină la un incendiu izbucnit în depozitul unui magazin situat în centrul comercial de la intrarea în orașul Giurgiu. În interior erau depozitate haine, au stabilit salvatorii.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere, o unitate de descarcerare și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat faptul că nu exista riscul ca incendiul să se propage la magazinele din apropiere și au luat măsuri pentru aerisirea spațiilor afectate.
În incendiu au ars aproximativ 5.000 de articole vestimentare și instalația electrică a magazinului. De asemenea, s-au deteriorat circa 500 de articole depozitate pe un palet, ușile magazinului și parchetul din interior.
Alte patru spații comerciale au fost inundate cu fum. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit, au precizat pompierii.
Comentează