Incendiul izbucnit la Fabrica Solina, din Alba Iulia, nu a fost stins nici după 72 de ore

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 05-02-2019

Actualizat: 05-02-2019

Article thumbnail

Sursă foto: ISU

Incendiul izbucnit la Fabrica Solina, din Alba Iulia, nu a fost stins nici după 72 de ore, pompierii acționând, marți, pentru lichidarea ultimelor focare. În paralel, autoritățile și reprezentanții societății, precum și polițiștii, au început ancheta pentru a stabili ce s-a întâmplat, scrie Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Alba, Ovidiu Costea, marți, începând cu ora 10.30, la Solina s-a făcut o nouă reevaluare a situației. Încă mai sunt focare care ard mocnit sub materialele din care a fost construită hala, care s-au prăbușit.

”La fața locului se află și comisia care urmează să înceapă cercetarea cauzelor care au dus la izbucnirea incendiului precum și cauzele care au favorizat dezvoltarea acestuia”, a declarat reprezentantul ISU Alba.

Șeful ISU Alba, Adrian Guia a declarat, la rândul său, că în acest moment pompierii intervin cu forțe reduse deoarece acțiunea este conjugată cu serviciul privat de intervenție al fabricii și cu reprezentanți ai asiguratorului care monitorizează zona incendiului.

”Avem focare izolate, la care nu putem ajunge din cauza elementelor de construcție. Pe măsură ce decopertăm zona, acționăm pentru lichidarea ultimelor focare. Pericol pentru vecinătăți nu mai există, paguba este deja creată, la momentul de față acționăm doar pentru protejarea factorilor de mediu”, a declarat colonelul Guia.

El a mai precizat că în fabrică exista un sistem de detectare și semnalizare a incendiului dar, din primele verificări făcute, rezultă că focul a izbucnit deasupra acestuia.

”Rezultatele cercetărilor le vom avea doar la sfârșitul săptămânii viitoare. Vrem să identificăm și să mergem pe toate pistele, să luăm în considerare toate aspectele, astfel încât să fim cât mai aproape de stabilirea cauzei producerii incendiului”, a mai spus șeful ISU Alba.

Prefectul de Alba, Dănuț Hălălai, a declarat că se realizează o cercetare de către o comisie formată din reprezentanții ISU Alba, reprezentanții proprietarului și ai reprezentanții poliției. El a mai dat asigurări că fumul care încă se ridică din ruinele fabricii nu este toxic pentru populație.

Citește și: Incendiu la un atelier de tâmplărie: 17 pompieri intervin

”Pot să vă informez că la momentul de față populația orașului Alba Iulia este pusă la adăpost, chiar dacă mai există abur care se ridică deasupra, nu există substanțe periculoase care să pună în pericol viața și sănătatea populației. La momentul de față materia primă este depozitată jos, iar deasupra tablele mențin un focar care mocnește. Proprietarul a decis, împreună cu ISU Alba, să ridice aceste table și să intre în focare pentru a le stinge în totalitate”, a explicat Hălălai.

Incendiul a izbucnit sâmbătă dimineața, la ora 6.00, și a fost sesizat de paznicul clădirii, singura persoană aflată la acea oră în incintă. El a cerut ajutor, iar pompierii și-au dat seama că nu vor reuși să stingă flăcările care deja aveau o înălțime de câțiva metri și au cuprins întreaga clădire, astfel că forțele au fost suplimentate. După câteva ore, folosind inclusiv apă din râul care se află în apropierea fabricii, pompierii au reușit să localizeze și să oprească flăcările pe o mare parte din exteriorul clădirii, însă în interior au rămas focare.

Fabrica de condimente Solina era situată în parcul industrial al municipiului Alba Iulia, în apropiere de șoseaua de centură. Până la jumătatea anului 2016, când a fost cumpărată de grupul francez, a funcționat sub numele Supremia, firmă desemnată ca cel mai mare producător de condimente din România. La cumpărare, compania franceză a făcut și o infuzie de capital de 3,4 milioane de euro iar până în acest moment Solina Romania este considerat și unul dintre jucătorii importanți la nivelul pieței est europene, cu exporturi pe 4 continente și achiziții de materie primă din 80 de țări.

De altfel, Solina România a arătat că activitățile de producție vor fi transferate, temporar, către alte fabrici ale companiei din Europa, conducerea grupului francez dând asigurări că nu va renunța la activitățile din România.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri