Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Încep concedierile la o companie gigant din România: până la finalul anului ar urma să fie dați afară circa 1.200 de angajați

fee.org
concediat concedieri

Peste 100 de salariaţi din cadrul Alro Slatina vor fi concediaţi în următoarele două săptămâni, iar până la finalul anului compania ar urma să disponibilizeze circa 1.200 de angajaţi, a anunţat, joi, preşedintele Sindicatului Liber ''Aluministul'', Constantin Popescu, informează Agerpres.

"Măsurile de concediere colectivă pe care le anunţam acum câteva săptămâni se pun în practică deja la Alro SA. Astăzi conducerea întreprinderii a anunţat că peste 100 de angajaţi vor fi concediaţi în următoarele două săptămâni. Se doreşte ca şi concedierea celor peste 100 de angajaţi să se facă în mod amiabil (prin înţelegerea părţilor). (...) Concedierile colective nu se vor opri aici şi vor continua până la sfârşitul anului, urmând ca Alro SA să concedieze peste 1.200 de oameni, mai mult decât jumătatea personalului pe care îl are acum", a afirmat liderul Sindicatului Liber ''Aluministul'', într-un comunicat transmis joi AGERPRES.

Constantin Popescu susţine că motivele disponibilizărilor sunt legate de asigurarea energiei electrice şi gazelor pentru funcţionarea unităţilor de producţie, la preţuri sustenabile, precum şi de necesitatea reducerii costurilor cu forţa de muncă în condiţiile în care au fost reduse "considerabil" producţia şi capacităţile de producţie (au fost închise hale de electroliză), iar o parte a personalului a rămas fără activitate.

Sindicalistul arată că Alro a diminuat capacităţile de producţie şi a oprit mai multe hale de electroliză din cauză că preţul "excesiv" al energiei electrice face nerentabilă producţia de aluminiu electrolitic.

Totodată, acesta acuză Guvernul de "nepăsare" în rezolvarea problemelor din industrie.

Compania Alro Slatina, unul dintre marii consumatori de energie la nivel naţional, şi-a diminuat producţia de aluminiu în prima jumătate a anului, închizând mai multe hale de electroliză pe fondul costurilor de producţie ridicate din cauza creşterii preţurilor la energie.

Potrivit sindicaliştilor, în contextul reducerii producţiei de aluminiu, în ultimele săptămâni au fost trimişi în şomaj tehnic circa 600 de angajaţi, însă deocamdată nu au avut loc disponibilizări.

La începutul anului, sindicatele din cadrul Alro au protestat în mai multe rânduri la Slatina şi la Bucureşti, cerând Guvernului reglementarea preţurilor energiei astfel încât marile fabrici consumatoare de energie şi gaze din România să îşi poată continua activitatea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.