Cel de-al doilea sezon al emisiunii-concurs „Exatlon” va avea premiera miercuri, de la ora 19.30, la Kanal D, scrie news.ro.
Douăzeci de concurenţi, împărţiţi în echipe - „Faimoşii” şi „Războinicii” -, vor participa la diverse probe în Republica Dominicană. Miza este premiul de 100.000 de euro.
Echipa „Faimoşii” este formată din sportivi şi vedete pasionate de sport: Monica Roşu - dublu medaliată la Jocurile Olimpice de la Atena, Cristina Nedelcu - multiplă campioană mondială la gimnastică aerobică, Yamato Zaharia - multiplu campion mondial la Kempo, Ana Georgescu - campioană internaţională la gimnastică ritmică, Silvia Stroescu - campioană olimpică la gimnastică, fotbalistul Cristi Pulhac, Mirel Dragan -multiplu campion mondial, european şi naţional la Kempo, Adrian Blidaru - jucător profesionist de baschet, Lili Sandu - cântăreaţă şi actriţă şi What’s UP - cântăreţ şi producător muzical.
Vladimir Draghia din echipa Faimoşilor a câştigat prima competiţie „Exatlon" de la Kanal D şi premiul de 100.000 de euro.
Comentează