Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Începe cel mai mare maraton de ciclism cross-country din estul Europei

primaevadare.ro
ciclism prima evadare

„Prima Evadare”, cel mai mare maraton de ciclism cross-country (Point to Point XCP) din estul Europei dă startul ediţiei aniversare de 15 ani, duminică, ora 10, din faţa Academiei de Poliţie, Băneasa. Competiţia deţine un record greu de egalat: 3.000 de participanţi la o singură ediţie.

”Pauza forţată declanşată de pandemie a luat sfârşit şi ”Prima Evadare” se întoarce pregătită de o nouă aventură.Este un concurs prietenos de ciclism cross country care îşi propune să deschidă sezonul maratoanelor MTB într-o versiune uşoară, fără diferenţe de nivel”, anunţă organizatorii.

Competiţia se desfăşoară între Bucureşti şi Snagov, prin păduri şi pe drumuri de ţară, pe o distanţă de 55 de km. În trecut, a atins un maxim de 3000 de participanţi între 5 si 73 de ani, din 29 de ţări, bucurându-se şi de prezenţa unei multiple campioane mondiale şi olimpice.

Traseul este marcat pe toată distanţa, are o zonă de start şi o alta de sosire, 12 puncte de control şi 4 puncte de alimentare şi de încurajare a concurenţilor. Aceştia vor fi asistaţi de 11 echipaje de poliţie, 3 echipaje de urgenţă/prim ajutor şi este patrulat şi de către oficialii competiţiei.

De asemenea, participanţii beneficiază de service pe traseu şi la final, cat şi de prezenţa echipelor de fotografi şi cameramani.

Sunt 16 categorii de concurs: Elite Masculin, Elite Feminin, Ciclocros, Feminin Amatori 15-35 ani, Feminin Amatori peste 36 ani, Masculin 15-19 ani, Masculin 20-29 de ani, Masculin 30-39 de ani, Masculin 40-49 de ani, Masculin 50-59 de ani, Masculin peste 60 de ani, Tandem, Companie, Cuplu, Familie (4-8 ani şi 9-14 ani) şi Familie Extinsă (9-14 ani).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.