Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Începe construcția Centrului de Mari Arși din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii 'Grigore Alexandrescu'

clinica noua grigore alexandrescu

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a semnat, marţi, contractul pentru construirea Centrului de Mari Arşi în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, iar lucrările vor începe în prima săptămână din septembrie, anunţă instituţia. Investiţia are o valoare de 56 milioane euro şi face parte din proiectul pe care MS îl derulează cu Banca Mondială. Durata execuţiei este de 26 de luni. De asemenea, până la finalul anului va fi semnat contractul pentru construirea Centrului de Mari Arşi de la Târgu-Mureş.

Noua clădire va cuprinde două săli de operaţie pentru pacienţii cu arsuri severe, 10 paturi pentru pacienţii critici, 16 paturi ATI postcritici şi 10 paturi pentru microchirurgie şi chirurgie reconstructivă, mai arată comunicatul de presă al Ministerului Sănătăţii.

content-image

În cadrul centrului va funcţiona şi un nou ambulatoriu de specialitate.

Valoarea investiţiei este de 56 milioane de euro şi face parte din Proiectul derulat de Ministerul Sănătăţii cu Banca Mondială, mai arată sursa citată. Durata de execuţie a obiectivului de investiţii este de 26 de luni.

„Construirea şi finalizarea centrelor pentru mari arşi reprezintă o componentă importantă a proiectelor de investiţii şi de dezvoltare a sistemul sanitar din România, pe care le derulează Ministerul Sănătăţii în parteneriat cu autorităţile locale din întreaga ţară. Responsabilitatea, profesionalismul şi buna credinţă sunt principiile după care funcţionează echipa actuală a Ministerului Sănătăţii”, a declarat Alexandru Rafila, potrivit surse menţionate.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii reamintescă că lucrările de construuire a Centrului de Mari Arşi de la Timişoara au început în luna iunie.

Până la finalul anului urmează să fie semnat contractul pentru construirea Centrului de Mari Arşi de la Târgu-Mureş.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.